Tănase fiul ştie mai multe decât am crede că ştie

Retragerea din politică a prim-vicepreşedintelui PLDM, Alexandru Tănase, a fost şi încă mai este un subiect intens mediatizat şi dezbătut în presă. Atât de mediatizat, încât mariajul dintre PLDM şi AMN a rămas cu totul în umbră. Nici blogosfera nu s-a lăsat: multă lume cu blog a ţinut numaidecât să-şi exprime punctul de vedere vizavi de plecarea departe de politică, la Curtea Constituţională, a promiţătorului Tănase.

Am citit verzi şi uscate despre „divorţul” lui Alexandru Tănase de partidul verde, al puterii. Că Tănase – o altă „frunză îngălbenită” din aparentul „stejar veşnic verde” – a fost constrâns să plece din motive politice, e de la sine înţeles. Prea mulţi verzi cunoscuţi s-au lăsat de partidul lui Filat. Poate că din acelaşi motiv. Paradigma ar putea fi valabilă în toate cazurile.

Tănase fiul ştie ce ştie. Surcica nu sare departe de la trunchi. Intuiesc asta mai cu seamă din recentele reacţii ale lui Tănase tatăl, cunoscutul editorialist Constantin Tănase de la TIMPUL, care, vorba e, odată cu „divorţul” lui Tănase fiul de PLDM, a renunţat la editorialele mai îngăduitoare, mai cântărite, şi-a ascuţit peniţa, explodându-şi blândeţea paternă în mai vechiul său stil de scriitură, stil demn de numele unui ziarist mare.

Tănase fiul a declarat că adevărul despre 7 aprilie nu iese la iveală pentru că nu se doreşte. Ţinând cont de faptul că a fost al doilea om în PLDM (şi aşa mai departe), trebuie să fii prea naiv ca să crezi că Tănase fiul nu ştie mai multe decât am crede că ştie. Totuşi nu tace chitic şi spune lucrurilor pe nume, dar cum o fac diplomaţii – cu jumătate de gură. Nu cred că Alexandru Tănase nu ştie cine a fost/este păpuşarul amplei campanii antimafie „dirijată” de Sergiu Mocanu. Tot aşa, Alexandru Tănase nu are cum să nu ştie cine sunt grangurii cei mai interesaţi de îngroparea evenimentelor din 7 aprilie 2009. Alexandru Tănase trebuie să cunoască suficiente păcate ale mai marilor, păcate pe care, la momentul potrivit, le-ar putea folosi pentru a-şi consolida imaginea de politician. Desigur, dacă va reveni în politică.

HotNews.md

4 gânduri despre “Tănase fiul ştie mai multe decât am crede că ştie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s