Despre o carte pe care nu am citit-o la timp

O proastă conexiune la Internet are şi plusuri. Până Orange a mai scârţâit, am terminat de citit Papillon, un volum ce intră în colecţia 100 de opere esenţiale, oferită de cotidianul Adevărul. Cu impresii proaspete, ţin să scriu câteva cuvinte despre această carte de memorii în două volume, Papillon, pe care o recomand tuturor.

Autorul memoriilor, Henri Charrière (1906-1973), a fost un criminal. Aşa spune şi Wikipedia. În octombrie 1931,  justiţia franceză l-a condamnat pe nedrept la muncă silnică pe viaţă. Iată cum Papillon, protagonistul memoriilor, el însuşi Charrière, a ajuns ocnaş în Guiana Franceză (nordul Americii de Sud). În acest mod, înalta societate franceză a eliminat din sânul ei, pentru totdeauna, un tânăr de 25 de ani, care, după foarte multe suferinţe, peripeţii şi evadări eşuate, a reuşit mai târziu să-şi redobândească libertatea. Papillon s-a reintegrat în societate abia în august 1944, în Venezuela, departe de rafinata sa Franţă invadată de nemţi, după 13 ani de ocnă infernală, timp în care a reuşit să fie fericit doar vreo 7 luni de zile, atunci când, evadând, a trăit printre indieni. Aceste scurte momente de fericire aveau să-l coste, după ce a fost capturat şi predat autorităţilor franceze, ani buni de carceră şi recluziune – un fel de închisoare în închisoare, acolo unde corpurile condamnaţilor se transformă în epave.

Ei bine, cele două volume oferite de Adevărul cuprind aproximativ 600 de pagini. Le-am citit cu mare interes, întrucât, pe parcusul lecturii, am trăit şi eu, de rând cu protagonistul, senzaţiile pe care le-ai putea încerca numai într-o ocnă.

Papillon a câştigat lupta, iar la iveală a ieşit imperfecţiunea justiţiei franceze din prima jumătate a secolului al XX-lea. Papillon sau pur şi simplu Papi, adică Henri Charrière, a fost un om puternic, demn de toată admiraţia. Câţi condamnaţi cunoşti care au avut puterea şi răbdarea să se împotrivească unui sistem putred, care împinge oameni nevinovaţi pe calea putreziciunii? Iar asta pentru a demonstra că legiuitorii sunt, de obicei, meschini, corupţi şi jalnici. Uite că, de când am început a citi Papillon, am văzut cât de puternici pot fi cei alde Henri Charrière.

Recomand Papillon tuturor celor care preferă să citească cărţi de memorii şi aventuri. Este o carte în care vezi cum ficţiunea se pierde în realitate. Este o carte pe care, din păcate, nu am citit-o la timp. Prea târziu am avut ocazia să aflu de existenţa ei.

3 gânduri despre “Despre o carte pe care nu am citit-o la timp

  1. O proastă conexiune la Internet are şi plusuri…..Mai des din astea atunci:)
    Eu asa, odata, tot din cauza conexiunilor proaste, am avut mai mult timp sa…dorm:) Si sa recitesc fragmente din Satra, de Zaharia Stancu. Tot e buna:)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s