Odnoklassniki.ru îi ajută pe basarabeni să redevină români cu actele în regulă

Peste 6 mii de basarabeni, membri ai două grupuri găzduite de populara reţea de socializare rusească Odnoklassniki.ru, optează pentru redobândirea cetăţeniei române.

În grupul „Cetăţenie română”, lansat pe Odnoklassniki.ru de chişinăueanul Ion Ciubotaru la 26 mai curent, se regăsesc în jur de 4,300 de utilizatori ai reţelei. Potrivit administratorului, tot ce apare pe profilul grupului reprezintă o „campanie de susţinere a redobândirii cetăţeniei române pentru basarabeni”. Până acum, aici au fost postate 4 albume foto, iar pe forum au fost lansate 32 teme de discuţii. Una dintre temele de vârf se numeşte „Întrebări şi răspunsuri”. Până acum, aici au fost publicate 1,145 de mesaje cu întrebări şi răspunsuri, în mare parte recomandări care ar facilita redobândirea cetăţeniei române.

Un alt grup care pretinde a oferi „totul despre obţinerea cetăţeniei române prin redobândire” este grupul de odnoklassnici „Cetăţenie română pentru toţi basarabenii”. Grupul, lansat pe 31 mai curent, are circa 1,850 de membri şi este administrat de jurnalistul Ghenadie Brega. Până acum, pe forumul profilului acestui grup au fost lansate 15 teme de dezbateri. În succinta prezentare a profilului, administratorul scrie că „Bucureștiul oficial trebuie să recunoască tuturor basarabenilor calitatea de cetățean român!”.

Odnoklassniki.ru este cel mai popular site de socializare din R. Moldova. Potrivit unui recent top al celor mai accesate 100 site-uri din Moldova, oferit de The Web Information Company Alexa.com, Odnoklassniki.ru este, în R. Moldova, cel mai accesat site după motorul de căutare Google.com (1) şi versiunea regională a acestuia – Google.md (2).

Pentru HotNews.md

Un gând despre “Odnoklassniki.ru îi ajută pe basarabeni să redevină români cu actele în regulă

  1. 🙂 ce ti-e si cu ue-ul asta . oare in 2000 de ce nu-si doreau redobandirea si dreptul lu peste . cand te duci la bucuresti la ambasada jumate din cei ce depun pentru ,,redobandire ” vorbesc in rusa si ma indoiesc ca ,, simt romaneste ” . da na probabil un bunic din partea unui parinte acum 80 ani avut ,, ghinionul ” sa se nasca pe teritoriul romanieie . ce sa-i faci e ,, dretpul ” lui nu . pun pariu ca genu asta de ,, maldaveni ” ii dispretuieste pe romani dar pentru ueeee si prosperitate ce nu face omu .
    apropo in 2004 ungaria adera la m.UE . si ce credeti ca doreste ungarica sa faca . pai sa le faca LEGITIMATII de maghiar la unguri ( care la recensamant se declara unguri si nu altceva ) . deci legitimatii nu CETATENII desi au bunici care au fost cetateni ai austro-ungariei ( toti cetatenii din transilvania erau cetateni ai ungariei iar in imperiu era dualitate intre unguri si austrieci ) .
    stiti ce s-a intamplat nu ? au sarit toti romanii si mai ales ,, nationalistii ” ca asa ceva nu e admisibil ca sunt revizionisti ca vor ruperea transilvaniei ca e impotriva normelor europene etc. … pana la urma nu s-a materializat initiativa care NU a avut spijin popular sau politic la budapesta .
    … ce ti-e si cu oamenii astia cand stai stramb sa judeci drept ..

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s