Cititorii şi scriitorii de bloguri

Sînt pe internet un număr impunător de site-uri, bloguri, forumuri şi tot aşa – un fel de canale prin intermediul cărora putem să ne exprimăm oricînd avem sau nu avem a spune ceva. Mesajele scurte pe care le postăm pe internet, iar aici am în vedere microblogging-ul gen Twitter, trebuie înţelese drept un fel de ciripituri prin care parcă ne-am confirma existenţa on-line, împărtăşind impresii, idei şi link-uri în lărgitul cerc virtual de prieteni. Internetul este astfel un mijloc inepuizabil de comunicare. Prin intermediul acestuia, unii mai mult consumă informaţii (maturii), alţii consumă, dar şi produc informaţii (mai cu seamă tinerii, care au timp, dar nu şi răbdare să stea în biblioteci).

Desigur, calitatea producţiilor informaţionale de pe internet este discutabilă. Dar acest aspect nici nu trebuie să ne dea bătăi de cap atît timp cît obiectul polemicilor va fi conţinutul blogurilor personale. Un pic mai grav e în cazul site-urilor şi a portalurilor de ştiri. Şi mai grav e în cazul site-urilor oficiale ale anumitor instituţii culturale, a site-urilor cu varii pretenţii etc. Dar asta-i o altă poveste.

În acest macrounivers virtual de emiţători şi receptori, toţi conectaţi la păienjenişul care îi (re)uneşte, există o categorie de oameni aparte. De obicei, pe internet, aceştia sînt doar consumatori de informaţii. Trăind mai mult într-un timp care are răbdare, în off-line, ei primesc plăcere „savurînd” greşelile pe care le comit cei care, sub presiunea timpului, consumă şi produc informaţii practic în regim on-line, non-stop. Cu lupa la îndemînă, aceşti internauţi cu exigenţe academice caută acolo unde nu e de căutat greşeli de natură… gramaticală. Dacă nu găsesc o virgulă sau o literă la locul ei, sînt mîndri de această ispravă. Deşi ţi-ar putea spune direct ce au în vedere atunci cînd ar avea să-ţi sugereze ceva, căci sînt atîtea canale prin care te-ar putea contacta, internauţii ceia preferă mai degrabă să se joace de-a telefonul stricat. Iată cum ratezi un feedback pe care cititorii tăi cu pretenţii academice îl transformă în bîrfe şi nu este cîtuşi de puţin constructiv.

Cred că am epuizat subiectul. Iar dacă totuşi am să constat că va trebui să revin, voi căuta să deschid unele paranteze.

5 gânduri despre “Cititorii şi scriitorii de bloguri

  1. Cu lupa la îndemînă, aceşti internauţi cu exigenţe academice caută acolo unde nu e de căutat greşeli de natură… gramaticală.

    Dă să-ţi zic şi eu ce cred.
    Aici, Ioane, sunt 2 nuanţe.
    1. Semnalez greşelile numai când mă răzgheşte. Activez în sfera online de mult timp şi văd detaliile de departe. Că se scapă o greşeală intenţionat sau neintenţionat nici nu se supune discuţiei. Dar ce-i de făcut în următorul caz:
    2. Se fac sumedenie de greşeli la „naşterea” fiecărui text scris. De fiecare dată, iar şi iar. Frazele/propoziţiile sunt construite greoi. Iar individul dat stă în poziţie, de obicei plătită, de formator de opinie. Crezi că are sens în aşa caz contactarea discretă cu indicarea greşelilor?
    N-are nici un rost. Aşa „autori” nu mai evoluează în calitate. Asta arată cum le gândeşte capul lor şi chiar e indicată arătarea incapacitatăţilor.

    Nu ştiu dacă textul tău de mai sus se referă la vreun caz legat cumva de tine, în ceea ce am citit la tine de vreo ~1/2 an n-am observat aici cazul 2.

    Apreciază

  2. Ai spus bine, Vitalie.
    În cazul 2 îţi dau perfectă dreptate. Nici eu nu sînt tipul care ar încuraja torentele de agramatisme pe care scribălăii le tirajează pe unele site-uri cu pretenţii.

    Ai intuit bine. Aud voci care, prin „intermediari”, îmi transmit că pe acest blog mai sînt şi greşeli. Or fi, nu neg. Dar cred că minore, mai mult tehnice, ca urmare a crizei de timp. Multe texte apărute aici sînt scrise după miezul nopţii, cînd cei cu „mintea limpede” visează dulce.

    Adesea, am năravul să mai redactez, să mai reformulez unele fraze, publicate cu luni şi săptămîni în urmă. M-am străduit să epuizez acest subiect din prima, în postarea de mai sus. Dacă „telefonul rablagit” va continua să zbîrnîie, voi căuta să (re)deschid unele paranteze.

    Adevărul e că mă strădui să produc nişte texte fără „păduchi gramaticali”, iar pentru asta citesc, recitesc şi, dacă trebuie, re-recitesc înainte de a publica. Chiar şi aşa, departe de mine gîndul să afişez aici capodopere. 😀

    Am o rubrică specială. Se numeşte ECOURI. Aici public texte din „alte epoci”, semnate de nume sonore, de intelectuali de marcă. În multe din textele respective vom avea de a face cu „ortografia vremii”. Aşa că cei care vor găsi abateri de la normă în textele semnate de Iorga, Caragiale, Eminescu şi mulţi-mulţi alţii, autori pe care îmi place uneori să-i reproduc parţial, să nu se sperie şi să creadă că eu, ignorînd normele în vigoare, tirajez prostii.

    Ar fi cu mult mai potrivit dacă unii critici s-ar lansa, fie şi incognito, într-un dialog constructiv cu cel care, în repetate rînduri, ar „călca pe greblă”, nerecunoscîndu-şi prostiile.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s