A noastră cugetăreaţă, HIV-limbistică şi gîngavă intelighenţie

Edvard_Munch„… intelectualul nu este determinat mecanic de o profesie, ci de o stare de spirit a omului”

Cuvîntul „intelectual” a apărut în mai multe texte publicate aici. Expresele sub(t)capitolele A, B, C pe care le-am dedicat difuzei epopei intelectualiceşti din Basarabia sînt doar unele dintre puţinele mele tentative de (auto)cunoaştere a ceea ce, în opinia unora, s-ar înţelege prin noţiunea de intelectual. Sigur, departe de mine ambiţia de a ţipa un diagnostic pentru chinurile facerii, amplificate şi mai mult de o du-te-vino sulă înfiptă-n coasta intelighenţiei. Cu gîndul la ceea ce s-a spus pînă acum, iar despre asta rarisimii noştri Oameni de Cultură au vorbit mult şi bine, am de gînd să creionez un episodic profil al intelectualităţii din RîMî. Pentru moment, am lăsat deoparte cărţile bune, iar asta ca să îmi ajungă mai mult timp pentru dulcea zăbavă a re-cetitului cărţii Raftul cu himere de Eugen Lungu. Eseul Intelectualii din aceast volum de eseuri bine scrise m-a readus în albia reflecţiilor pe marginea „celor n probleme” ale clasei noastre dezrădăcinate, dar gînditoare. Aduc în prim-plan şi un strop din materia cenuşie, aceasta fiind un produs dumnezeiesc care, în pofida mizeriei şi a sărăciei naţionale, ne inspiră, iată, mîndrie. Să fie această mîndrie cu… acoperire? În continuare, vă invit să zăbovim asupra unor rînduri gîndite de exemplarul intelectual basarabean Eugen Lungu. Aşadar, după un şuvoi de cuvinte potrivite la locul potrivit, să punem pe cîntar mîndria de pe feţele luminatelor minţi

Intelectualii

~ fragmente ~

Intelectualii nu riscă nicicînd să intre în şomaj tehnic, fiindcă viaţa le iscă nenumărate şi ticăloase prilejuri de a-şi exercita funciara rezistenţă critică.

Mai întîi ar trebui să stabilim dacă avem – cum spun zeloşii şi tipicarii – „obiectul discuţiei”. Adică: mai avem oare intelectuali?

Un eventual portret-robot al intelectualului nostru e prea puţin măgulitor pentru el. Toată lumea accede la ideea că anume cuvîntul, scris sau vorbit, e instrumentul prin care operează şi se impune un gînditor. Ei bine, tocmai aici stăm cel mai rău: intelectualul moldovean e un afazic, un bîlbîit sau e mut de-a binelea. E fără Cuvînt, ca înainte de universala Facere. Şi atunci cînd e să-l rostească de la catedră, şi atunci cînd e să-l pună pe hîrtie. E o tristeţe să-i asculţi galimatiasul împănat cu „î-î-î”-uri ruralizante sau „deci”-uri, chipurile, neologice şi cumva urbane. E însă o adevărată catastrofă să-i citeşti voltijările cugetăreţe încredinţate hîrtiei (sireaca!) şi încă neredactate. Avem o armată de stilişti, şi în redacţii şi în edituri, care îl aburcă sisific la nivelul citibilului. Constat doar fenomenul pe care ar trebui să-l numim, generoşi cum sîntem cu titulaturile, gîngăvire naţională. Acest HIV al limbii ne-a contagiat pe toţi – de la preşedinte pînă la spiekeriţele de la tv. Iar fîlfîielile prin vocabular ne relevă mai altfel decît am fi. Şi, slavă Domnului, nu sîntem mai proşti decît alţii. Oricum, defazajul dintre gîndire şi expresie ne arată, cum spun cu rece delicateţe americanii, „diferiţi”. De regulă, intelectualul nostru îşi cunoaşte profesionist domeniul, dar are o valijoară culturală subţirică şi modestă. E folcloric şi e cooptat genetic la mioritism, unicul sistem metafizic pe care îl cunoaşte şi îl acceptă.

Oficialităţile îl reactivează [pe intelectual – nota mea] o dată la patru ani, în perioada nebuniei electorale – o, atunci pare de neînlocuit! Îşi şterge maliţios fosta aură şi acumulează punctaje pentru un necioplit sau altul, care îl vor uita negreşit de cum se vor vedea în capul bucatelor. Ştabii de ieri îl plăteau cît de cît, dar îi suprimau imaginaţia şi libertatea, ăştia îi lasă toată imaginaţia şi libertatea să cerşească de unde poate. Că de murit de foame mai avem tot viitorul înainte! Cei mai tineri şi mai în forţă şi-au refuzat această „plăcere”, au aruncat cît colo tolba peticită cu romantisme şi s-au reprofilat în serelişti. Din cap de afiş s-au metamorfozat în capi de firme. N-o duc deloc rău, doar că-şi oblojesc în amurg nostalgiile artistice. Mulţi pleacă aiurea, prestînd cele mai umilitoare munci.

Sursa: Eugen LUNGU, Raftul cu himere (Chişinău, Ed. Ştiinţa, 2004, 220 p.)

Un gând despre “A noastră cugetăreaţă, HIV-limbistică şi gîngavă intelighenţie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s