Internet-ul cîntăreşte cît un fir de nisip

WindowsInternet-ul este la ora actuală cel mai mare organism informaţional din lume. Aproape toată lumea utilizează Internet-ul, dar nu cunoaştem valoarea masei acestei copleşitoare surse de informaţii. Tot ceea ce se află pe Internet – de la secvenţe video la mesaje de e-mail – reprezintă o formă de informaţie. Cu toate acestea, în mod surprinzător, Stephen Cass şi ceilalţi angajaţi ai revistei DISCOVER nu au reuşit să găsească nicio lucrare de cercetare referitoare la masa Internet-ului – aşa că s-au hotărât să o facă ei înşişi.

Primul pas în calcularea masei Internet-ului constă în înţelegerea procesului prin care sînt procesate datele pe net. Se spune că informaţiile sînt reduse la pachete de dimensiuni de la cîteva zeci la mii de octeţi sau mai mult. În plus, aceste pachete conţin detalii privind adresarea, astfel încît computerele care transportă datele (router-ele) să ştie unde să expedieze pachetele. De regulă, aceste pachete sînt primite şi stocate pe o serie de computere de transmisie (repetitoare), înainte de a ajunge la destinatar. Aceasta se realizează prin mişcarea electronilor sau pulsurilor de lumină (în cazul cablurilor din fibră optică). Dar, conform părerii lui Cass, aceşti electroni sau unde radio nu reprezintă factorul cel mai important în determinarea masei Internet-ului, ci mai degrabă tiparul de biţi pe care îl descriu. Aceste tipare reprezintă amprentele pachetelor de date care, pur şi simplu, sînt reconstruite de fiecare dată cînd sînt recepţionate de computerele dintr-o reţea. Astfel, ponderea biţilor este cea care este importantă.

InternetDatele sînt transferate prin pulsuri electrice sau biţi, reprezentaţi matematic prin numerele 0 sau 1. Condensatoarele din memoria calculatorului sînt cele care reţin dacă bitul este un 1 sau un 0. Numărul depinde de faptul că acel condensator este încărcat sau nu; în esenţă, sînt necesari 40.000 de electroni pentru ca un condensator să fie încărcat, devenind un 1. În timpul acesta, condensatorul descărcat înseamnă 0. Dat fiind că într-un octet sînt 8 biţi, un kilooctet are 1.024 de octeţi, iar masa electronului este foarte mică (cam de 2 x 10 la puterea -30 livre), putem calcula masa Internet-ului folosind următoarea formulă: 8 biţi x 1.024 octeţi x # de kiloocteţi x # de 1 (întrucît acesta reprezintă condensatorul încărcat corespunzător unei celule) x 40.000 de electroni x masa unui electron.

Deci, acum, problema se rezumă la a afla ce cantitate de informaţii traversează Internet-ul.

Din fericire, revista DISCOVER a reuşit să găsească o sursă de încredere pentru aceasta – Clifford Holiday, care a reuşit să determine „cantitatea totală de trafic pe Internet rezultată din activitatea legăturilor cu utilizatorii finali” (adică, legăturile DSL, prin modem cu apel telefonic etc.). Holiday a calculat că 75 la sută din traficul prin Internet provine din partajarea fişierelor, iar 9 la sută – din mesajele de e-mail. Apoi a calculat cantitatea totală de trafic prin Internet ca avînd valoarea de 40 petaocteţi, adică ceva de forma 40.000.000.000.000.000. Aceasta însemnă foarte mult! Acum, înmulţiţi acest număr cu masa unui singur electron şi – voila ! Cercetătorii au calculat că masa estimată a Internet-ului reprezintă, de fapt, abia a 0.2-a milionime dintr-o uncie – aproape masa unui minuscul fir de nisip.

Este realmente o ironie faptul că cel mai mare organism informaţional cunoscut de omenire cîntăreşte, de fapt, cît un singur fir de nisip… – o masă aproape neînsemnată. Acest fapt ne aminteşte de propria noastră lipsă de însemnătate în lume, dat fiind că pînă şi aşa-numita cunoaştere de care sîntem atît de mîndri nu reprezintă decît… praf. Realmente, cuvintele profetului par să se adeverească: din ţărînă ne tragem şi ţărînă vom deveni.

După ShwOOng

Un gând despre “Internet-ul cîntăreşte cît un fir de nisip

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s