Miscellanea de 8 mai. Acţiuni banale

Ca de obicei, cînd deja sînt în camera mea, conectez radio, ca să fiu la curent cu noutăţile, ca să mai ascult o melodie… Pun geanta pe scaun şi încep a căuta un post de radio. Azi am căutat, am tot căutat să dau peste un post informativ. Nimic. Din cele peste 10 frecvenţe disponibile, abia la Radio Silver Rain (90.00) am dat peste un program informativ în limba română. Dumitru Antoceanu la pupitru. Sînt un consumator de ştiri radio „norocos” – cam întotdeauna ajung să ascult cele mai superflue nouătăţi din finalul vreunui program informativ. Am încercat să mai caut vreun post de radio, mai potrivit pentru momentana mea sete de informaţii. Nimic. Doar muzică şi reclame în limba rusă. Parcă deja m-am obişnuit cu ideea că trăiesc undeva în Rusia, nu într-un orăşel din Republica Moldova.

Mîine este 9 mai. La Bălţi, ca în toţi anii de altfel, se anunţă o zi fastuoasă. Se vor sărbători, iată, cei 64 de ani de la aşa-zisa eliberare a Basarabiei de sub jugul fascisto-românesc. De mai bine de 60 de ani ni se spală creierii precum că românii din România sînt nişte imperialişti care, de-a lungul istoriei, au tot urmărit să ne ocupe, să ne anexeze cu forţa. Îmi este greaţă să tot aud astfel de prostii. Prin absurd, de parcă eu însumi, de exemplu, aş pune umărul la debilizarea naţională a ruşilor din Sankt Petersburg, spălîndu-le creierii cu nişte presupuse apucături imperialiste ale mereu actualului regim kremlinez.

Văd că, pentru mîine, în lista mea de to do-uri este un fotojurnal despre monumentele de sorginte sovietică (şi nu doar) din Bălţi. Tot mîine, mă gîndesc să merg la tradiţionala paradă de 9 mai. Cu impresii de la paradă revin peste vreo 25-28 de ore. Între timp, am să explorez arhivele mele vituale. Trebuie să mă apuc de fotojurnalul despre monumente… E o promisiune a mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s