Băsescu vs profesorii din România // Voronin vs profesorii din RM

Primesc un newsletter de la ştiriROL.ro. Dintr-un material din ultimul flux de ştiri am selectat fragmentul ce urmează:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că îşi asumă eroarea politică de a promova legea salarizării profesorilor. „Aceste acţiuni de protest sînt rezultatul unor decizii ale clasei politice şi nu a unor decizii ale elevilor şi părinţilor. […] disputa între sindicatele profesorilor, elevi şi părinţi este inutilă; această dispută trebuie mutată, dacă tot trebuie să existe, între profesori şi politicieni. Inclusiv eu, am promulgat legea salarizării cadrelor didactice şi îmi asum eroarea politică a acestei măsuri”, a afirmat Traian Basescu. „Îmi asum, alături de clasa politică, eroarea promulgării legii privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Este o lege care, urmare a evoluţiei crizei, nu a mai putut fi aplicată. La ora la care legea a fost aplicată, nu se cunoştea situaţia economică dificilă pe care avea să o aducă criza economică”, a continuat Băsescu. (ştiriROL.ro)

Iar acum îmi amintesc de grevele profesorilor din RM. Încă de prin septembrie-octombrie 2008, îmi amintesc, aceştia au organizat un şir de proteste în faţa Guvernului komunist din Chişinău. Deşi cu greu, totuşi salariile profesorilor basarabeni au fost majorate, iar asta mai mult de ochii lumii şi, desigur, din motive electorale. Afişîndu-şi o aroganţă cu care ne-am obişnuit deja, Voronin şi alţi demnitari din acelaşi cerc (închis) îşi rupeau, de-a lungul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie, cămămăşile de pe ei, asigurîndu-i pe cetăţenii RM că nu vor fi afectaţi de criza economică mondială. Dacă nu aş  scrie că, de cînd mă ştiu, nu am auzit atîtea vorbe de dragoste venite direct din stomacurile guvernanţilor, nu m-aş simţi un adevărat patriot şi cetăţean canonic, de-a oaia al plaiului. Voronin şi echipa au dus o politică perfidă. Şi încă mai vor să ne ia cu bombonica. Ştiu, e simplu să stai în faţa unui computer şi să-l judeci pe cutare sau cutare. Dar îmi dau seama că şi în 8 ani de zile se putea de urnit munţii din loc, dacă se dorea. Am stat pe loc. Stabilitate şi… regres.

Dar asta nu e tot ! După protestele din 7 aprilie, proteste care, în realitate, au fost o explozie a legendarei răbdări a mioriticului norod basarabean, Voronin, încă în plină criză economică !, a declarat cu răutatea-i iminentă că astronomica sumă de 700 de milioane de lei  (necesari pentru reparaţiile planificate, de top în Preşedinţie şi Parlament) va fi sustrasă din banii de la buget prevăzuţi pentru instituţiile de învăţămînt de unde provin toţi vandalii care au profanat clădirile-simbol ale statului.

Voronin acuză şi continuă să dezbine. Băsescu îşi asumă eroarea politică pe care atît dumnealui, cît şi clasa politică românească au comis-o.

3 gânduri despre “Băsescu vs profesorii din România // Voronin vs profesorii din RM

  1. dapoi si in Romania sunt alegeri curand) politicienii stiu sa intoarca in favoarea sa multimea) politicienii destepti atrag profesorii de partea lor pe langa multime))

    dar oricum vreau sa cred ca presedintele Romaniei e mai destept decat cel al Moldovei) din prezent I mean. si mai intelectual.

    Apreciază

  2. KristenLety,
    desigur, prestanţa intelectuală a preşedinţilor din cele două state româneşti nu se poate pune pe acelaşi cîntar. Unul e meschin, altul se ţine de anumite norme pe care, vrea sau nu vrea, trebuie să le respecte. Cred că se înţelege cine, ce şi cum?
    Apropo de statutul de intelectual! În final dai de înţeles că Băsescu ar fi „mai intelectual” decît Voronin. Păi cum asta? Ori eşti intelectual, ori nu?! Un om cu adevărat conştient nu poate fi intelectual pe jumătate, nu?…
    Din păcate, „spuma” noastră de la conducere (cu foarte rare excepţii) e aşa cum ai dat de înţeles – o adunătură de gunoaie, întunecatele cercuri politice din Chişinău fiind „mai puţin intelectuale” decît clasa politică din Bucureşti… 😉

    Apreciază

  3. mie imi place atitudinea si liberul cuvant al Americanilor. (nu sunt fana lor, dar au si ei puncte pozitive pe langa muulte negative) pe fostul presedinte jumatate de tara nu l-a agreat, si ei deschis isi puteau exprima opinia, cica „our president is intellectually challenged”

    am nimerit si noi in situatia lor) numai ca la noi se permite sa spui asa ceva la radio/tv etc? noooo.
    exclus.
    „tara democrata”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s