Acest Paşti. Impresii fugare

Paştile din acest an a fost ridicol. Atmosfera de frică postelectorală a dominant pînă şi cea mai sfîntă sărbătoare a creştinilor de p-aci. Peste tot în jur numai ochi bănuitori, de parcă te-ar fi suspectat de ceva. În zilele de Paşti am fost (şi mai sînt) departe de civilizaţie. 🙂 Sînt fericit că mă pot bucura de cîteva zile în sînul naturii. Şi nu numai. Pădurea Domnească este superbă… Rîuleţele şi lacurile din jur nu mă mai plictisesc să le tot privesc… Sînt în preajma acestor minunăţii ale naturii în permanenţă. Am făcut multe, foarte multe poze. Am reuşit (şi asta încă nu e tot) să adun o impresionantă colecţie de fotografii în arhivele mele virtuale. Foarte multe dintre instantanee sînt o înveşnicire a unor momente din natură. Zeci de Gb de poze mă aşteaptă să le studiez, să le dau o valoare. Cred că cele mai reuşite poze de autor din lunca Prutului vor apărea şi pe această pagină. În acest sens, am adunat material, variat ca tematică, pentru un an înainte! 😉 Primele poze care aşteaptă cu nerăbdare să le afişez în public sînt, desigur, despre ridicola sîrmă ghimpată de pe Prut – un hotar de prisos, care îi împiedică pe localnici să se bucure de frumuseţile şi bogăţiile Prutului.

Ei bine, ca un blogger deja convins 🙂 , promit că voi redeveni activ cel puţin într-o săptămînă. Pînă atunci, în week-end-ul ce urmează, trebuie să trag o fugă pînă la Chişinău. Acolo, ca să demitizez tradiţionala înţelegere a internetului, am de gînd să particip la un Summit al bloggerilor. Cel mai important actor al acestei întîlniri va fi o bloggeriţă, care, profitînd de scurta vacanţă de Paşti, a revenit de acasă – acasă. Virtual, nu numai cu ea am comunicat foarte mult, dar şi cu cele 3 colege ale ei din 20. Lumea e mică, Suceava e mare! 🙂

Că tot am să fiu în inima RM, am să deschid uşa şi unor rude capitaliste de-ale mele.

Îmi place această primăvară. Soarele blînd şi verdeaţa din jur m-au făcut, oarecum, să mai uit de evenimentele urîte care s-au abătut peste amărîta asta de ţară după 5 aprilie. În sînul naturii, am vrut, nu am vrut, am mai dat uitării unele neghiobii postelectorale. Dar nu pentru mult timp. În curînd, reconstitui, fir cu fir, toate zgîrieturile de pe sistemu-mi plin de nervi. 😉

3 gânduri despre “Acest Paşti. Impresii fugare

  1. Adevărat a înviat!
    Aşa am zis şi eu, Penoz. Dar vezi că mai sînt încă „multe feţe” pe la noi care, cică, s-ar împotrivi dărîmării, odată şi pentru totdeauna, a „Zidului belrlinez” de pe Prut.
    Salutări! 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s