Nicolae LEAHU: „Răposaţii care au votat corect vor deveni răposaţi ai poporului secerociocanic”

(Irina NECHIT în dialog cu scriitorul Nicolae LEAHU)

– Cu ce sentiment te-ai trezit în dimineaţa zilei de 5 aprilie 2009? Aveai vreo premoniţie?

Sînt, în fond, o fiinţă optimistă, o anumită fibră, genetică, insuflîndu-mi că există undeva şi un orizont luminos şi că răul, trădarea, turpitudinile pot fi depăşite. Iată de ce am şi mers la alegeri cu sentimentul că această lume se va desprinde, totuşi, fie şi abia după douăzeci de ani, din sufocanta îmbrăţişare a faraonului…

Te-ai aşteptat cumva că alegerile parlamentare se vor încheia cu victoria halucinantă a comuniştilor?

Nu, desigur, îi vedeam, poate, cîştigători „la individual” cu 23-28%, dar perdanţi ca… echipă, adică incapabili să formeze o majoritate. Fraudele, „căpuşele” şi aşa-zisa „tentativă de lovitură de stat” ne-au aruncat, însă, în acea stare de delir fascistoid din care nu ne-am revenit încă nici astăzi.

– Cartea ta Nenumitul, apărută recent la Editura Fundaţiei Culturale Poezia din Iaşi, a fost scrisă în oraşul Bălţi, unde numărul simpatizanţilor comuniştilor e copleşitor. Cum ţi-ai creat o oază de libertate în acest oraş, pentru a putea crea poezie română?

Nenumitul este o carte începută încă la Drochia, unde am locuit pînă în 2001, continuată la Bălţi, dar cu gîndurile mereu rătăcinde spre bătătura casei părinteşti. Cît priveşte simpatizanţii comuniştilor, nu mă simt neapărat rău printre ei, îi studiez, însă, ca pe nişte fosile şi, pe undeva, îi şi înţeleg în teama lor de a se desprinde de pulpana stăpînului. Mult mai stranii îmi par în acest moment convertiţii pepecădzuţi, care, iată, au reuşit performanţa de a face saltul de la legionarism la naţional-bolşevismul moldovenist, iar din punct de vedere cromatic… de la oranj la purpuriu. Ce diferenţă ideologică există acum între, să zicem, isihastul Burciu şi suveranistul Berlinschi? Că de fruncea acestor partide ce să mai vorbim, dacă şi aşa se vede că-i bicefală. Slavă Ţie, Doamne creştin-democrat, că ne-ai îngăduit să vedem şi partea aceasta de spectacol, cînd stînga Dreptei a devenit dreapta Stîngii… Dar… nebănuite sînt căile polittehnologilor şi ale acelei inimoase părţi a clasei politice care se face complice la fentarea propriului popor. De… oază… ce să spun? Nu sînt un mizantrop şi aş putea scrie oriunde, de-aş avea răgazul să rescriu, pentru că scrisul începe abia cu re-scrierea…

Am gustat ironia ta faţă de paseişti, prezentă în carte. Paseismul, ca idealizare a trecutului, te enervează sau te inspiră?

Tudor Vianu spunea că romantismul este o stare de spirit, ei bine, paseismul este fratele său mai mic, sentimentaloid, frustrat, incapabil să vadă lumea de dincolo de hotarul moşiei. Societatea noastră este una paseistă, înglodată însă nu într-un trecut voievodal, ci în unul de minciună vopsită în roşu, poate chiar de prelaţii care sfinţesc secerile şi ciocanele cu care a fost căsăpită floarea preoţimii noastre de dinainte de război.

– M-a înspăimântat întunericul, despre care scrii în noul tău volum. În multe poeme bezna e străpunsă doar de lumînări, de o brichetă aprinsă, de un opaiţ stingher. Cum lupţi cu „opaiţul” care devine un „simbol” înfiorător al trecutului?

Bezna este însăşi starea originară, este mama mitică, născătoare şi devoratoare. Ea ne face să credem în lumină, în puterea ei izbăvitoare.

Găsim în carte multe versuri dezolante, de exemplu: „trebuie să-mi caut un loc un alt loc/ ciclopii de Bălţi şi de Ocniţa îşi încrucişează/ privirile în gară urc scara salut însoţitorul/ mirosul de urină scot cartea din traistă”. Ce părere ai despre poezia născută din dezolare?

O!… mirosul de urină al trenului Bălţi-Ocniţa este mirosul unei navete de 13 ani. Acolo am aflat cum este mizeria, fiind şi unul dintre puţinii care îi simţeau prezenţa în aerul patriei noastre cu ecartament sovietic. Majoritatea călătorilor mîncau însă şi beau, jucau cărţi sau rîdeau cu un dezinteres senzorial desăvîrşit. La noi nesimţirea e o vocaţie! Versul acesta nu este un vers, este greaţa sensibilităţii în faţa imundului care ne ţine într-un asediu secular. Te ia voma, iar TVM-ul te otrăveşte tot cu lanuri de flori şi cu jegul vîndutelor privighetori…

– Vreau să citez şi din poemul tău Capătul II: „pe vremea noastră învăţam de rupeam cărţile!/ – de comunism ştiinţific şi economie planificată/ de pedagogie concentraţionară şi de istorie/ a infailibilităţii partidului unic/ de… bibliotecile ard la vreme/ de fiecare dată”. Oare populaţia R. Moldova a ajuns atît de fidelă comunismului fiindcă nu a citit cărţi folositoare, ci cărţi otrăvitoare?

Din păcate, Dimitrie Cantemir ne este şi astăzi profetul, populaţia noastră n-a citit şi nici nu citeşte. În comunism, da, se mai şi citea, căutîndu-se o informaţie care să confirme sau să infirme nişte intuiţii, nişte presupuneri sau întrebări, cu şi fără miză subversivă. Acum, însă, nici universitarii nu mai citesc, poate şi pentru că în Basarabia nu funcţionează nici un fel de criterii meritocratice. Oriunde priveşti, pospăitul e norma. Drept consecinţă, învăţămîntul se prăbuşeşte definitiv, compromiţînd orice viitor: pentru ce să înveţi şi să fii performant, îşi spune elevul/studentul, dacă promovările se fac doar pe criterii lipsite de criterii sau la ce bun să te jerfeşti în numele artei pure, înalte, dacă reţeta prestigiului public este la îndemîna oricui: sufli cît poţi în goarnele partidului şi te şi alegi cu-n titlu de artist al boborului proletar…

– Voi, intelectualii, artiştii din Bălţi, veţi încerca să daţi o ripostă regimului lui Voronin? Mai are nevoie Bălţiul de un Gheorghe Briceag?

După observaţiile mele, la Bălţi trebuia să se întîmple ceva de genul scenariului chişinăuean, în locul deputaţilor opoziţiei „antistatale” aici urmau să fie aruncaţi în cuptorul justiţiei spiritele rebele – jurnalişti, consilieri din opoziţie, universitari, profesori, adică cei despre care încă-preşedintele Voronin, cum l-a numit fracţiunea social-democrată din Bundestag, vedea, încă înainte de alegeri, un periculos „putregai”… N-a fost să fie… Se ştie că şi la Bălţi s-au operat reţineri şi arestări, înseşi organele de drept jucînd rolul mardeiaşilor. Bestiile sînt cu atît mai terifice cu cît acţionează sub anonimatul unor instituţii… Iar dl Gheorghe Briceag – Dumnezeu să-l odihnească în pace! – ne-a lăsat moştenire secretul cum să le înfruntăm: cu demnitate.

– În ce măsură te ajută poezia să suporţi stupiditatea unui regim anacronic? Poezia ne poate motiva şi îndemna să scăpăm de fantomele trecutului?

Poezia ne ajută să fixăm expresiv realităţile complexe, indefinibile cu alte mijloace. Cîteva exemple: Stafia lui Herostrate ar vrea să prezideze noua legislatură; Răposaţii care au votat corect vor deveni răposaţi ai poporului secerociocanic. Poezia este o încercare de supravieţuire în şi prin cuvînt, este ceea ce lasă urme în gînd, în aer, pe ape…

Mulţumesc mult pentru răspunsuri!

Interviu realizat de Irina NECHIT

Sursa: Jurnal de Chişinău

2 gânduri despre “Nicolae LEAHU: „Răposaţii care au votat corect vor deveni răposaţi ai poporului secerociocanic”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s