Trăim într-o lume a contradicţiilor. O lume în care rezistă cel care este capabil să cîştige lupta pentru existenţă. La basarabeni, această luptă penrtu existenţă a fost şi rămîne duplicitară. Cel puţin la Bălţi, zilele de 26 martie şi 27 Martie au, pentru locuitorii din capitala de nord a republicii, mai multe conotaţii. Numai cu cît fast s-a sărbătorit rotunjirea celor 65 de ani de la „eliberarea” oraşului Bălţi de sub „ocupaţia” fascistă, adică şi românească, cum s-au deprins, cu rele intenţii, să spună unii oameni care sînt foarte departe de tradiţiile şi istoria neamului nostru ! Cu ocazia obişnuitei zile de ieri, în toiul campaniei electorale, la monumetul ostaşului „eliberator” din Bălţi au venit să depună un buchet de flori tovarăşul preşedinte Vladimir Voronin şi tovarăşul tehnocrat din fruntea Legislativului comunist Marian Lupu. S-a creat impresia (asta fiind o certitudine de fapt) că nimic din ceea ce s-a întîmplat ieri, 26 martie, nu se va repeta astăzi, 27 Martie, de Ziua Unirii. Bineînţeles, aici am în vedere puterea şi voinţa de ataşare a bălţenilor (şi nu numai) de ideea unităţii neamului, manifestări atît de importante pentru Ziua de 27 Martie. Nici măcar anul trecut bunăoară, cînd ne-am adus aminte cu bucurie şi speranţe de cei 90 de ani de la Marea Unire din 1918, nu am trăit din plin revelaţia pe care numai adevărul istoric ţi-o poate da. Şi în acest an, ca de obicei la Bălţi, ziua de 26 martie eclipsează aproape în totalitate remarcabilul Eveniment Istoric din următoarea zi. Mai jos, vă invit să trageţi nişte concluzii pe marginea unui fotojurnal.
26 martie
27 Martie
unde vad tancuri/taburi pe strazi puse ca si monumente imi induce „sovietizarea” tarii aceleia . de ce n-au asa americanii,englezii,japonezii si alti cu apa calda? (sa nu zic romania ). pt ca e KITCH !
ApreciazăApreciază
da, trist, ce mai eliberare, vad ca la Balti raiul sovietic este inca o stare de fapt.
ApreciazăApreciază
Ai noroc ca nu te citeste tovarasul Voronin, insa esti bravo! tineri asemeni tie vor schimba lumea…tine-o tot asa si vei ajunge departe, la Cotroceni… sau chiar la Casa Alba in locul lui Obama… EU CRED IN TINE gluma-i gluma insa cu adevarat e trista situatia in rep. Moldova… e critica…, cetatenii rep. Moldova au ajuns sa fie ostatici la ei acasa… sa fie condusi de venetici si rusofili, fratilor romani ,cu parere de rau, nu le pasa , am ramas a nimanui si asta doar din cauza mosnegaritului alaptat, cindva, la sinul Rasiei mati,tinara generatie e indeferenta oare e atit de greu ca pe cinci aprilie sa plecam la votare si sa decidem odata si pentru totdeauna CA SE NASC SI IN MOLDOVA OAMENI [vorba cronicarului] demni de a trai intr-o tara membru a Uniunii Europene, intr-o tara respectata, repet intr-o singura Tara, asa cum a fost in perioada interbelica, si sa aratam lumii intregi ca de azi in ainte nu vom permite nimanui sa-si bata joc de noi !!! PE CINCI APRILIE SA NU DORMITI, SA VA TREZITI DE DIMINEATA TARE, SI SA PLECATI LA VOTARE!!!

CORTINA
ApreciazăApreciază
Greu la Balti, dar nu si imposibil…Ioane, asteapta schimbarea!!! 🙂
ApreciazăApreciază