„Luptătorii politici” & „limba de stat”

pigDe mult timp nu am scris nimic la rubrica utópii, dragă internaut. Şi nu pentru că, fatalmente, ochiul meu s-ar fi adaptat cu mult prea multele porcării de la noi. Iată, vedeţi, o mo(n)stră utopică, pe care v-o prezint, mot à mot, mai jos. Nu trebuie, cred, să mai scriu despre faptul că, în Republică, de la Criva pîn’ la Giurgiuleşti, dai cu ochii numai peste utopii. Aşa că proba de mai jos nu va fi o excepţie idioată, ci… o normă cît se poate de firească pentru un discurs ELECT-scris-oral din ţarcul politic interriveran. Aşadar, să citim:

PPCD este singurul partid care are un trecut politic onorabil şi demn de respect. PPCD este cel mai vechi partid democratic din ţară. Datorită oamenilor din partidul nostru s-a obţinut LIMBA de STAT, ALFABETUL LATIN, INDEPENDENŢA, TRICOLORUL. CUCERIRILE DEMOCRATICE ŞI TRECEREA LA ECONOMIA DE PIAŢĂ SUNT ÎN MARE PARTE RODUL LUPTEI NOASTRE. RESPINGEREA INIŢIATIVEI DE FEDERALIZARE ŞI LEGALIZARE A PREZENŢEI MILITARE RUSEŞTI SUNT ŞI ELE REZULTATUL ACŢIUNILOR PPCD. Luptătorii politici din partidul nostru au fost mereu în vâltoarea tuturor bătăliilor pentru democraţie şi demnitate naţională. Agenda politică a Republicii Moldova a fost întotdeauna agenda politică a PPCD.

Click ACI pentru trimiterea ăstor vorbe la origini.

Dacă e aşa, atunci vă mulţumesc. Pot trăi şi fără „LIMBA de STAT, ALFABETUL LATIN, INDEPENDENŢA, TRICOLORUL” pe care ni l-aţi „dăruit”, tovarăşi!

Dar oare despre care „LIMBĂ de STAT” este vorba? Chiar nu mă duce capul! De la tribună, veşnic ni se spune despre dragostea faţă de „limba de stat”, „limba maternă”, „limba strămoşească”, „limba oficială a statului” etc. etc. Culmea, în Constituţie, vorbirea mea este botezată „limba moldovenească”. Pentru imparţialitate, inimile albastre (dar cu sînge albastru?) ne dau de înţeles că, anume datorită lor, am „obţinut” „LIMBA de STAT”. Trăiască dar salvatorii moldovenismului!!! O veşnică spălare de creier. Fără mustrări de conştiinţă, fără pic de ruşnie. Democraţi! Şi încă foarte creştini!…

Doamnă Portocală, ai degradat rău în materie de discurs politic.  Ai intrat perfect în rol. Spune lumea că eşti un lider iscusit, de ce atunci te-ai lăsat decojită, ca o, vorba d-lui Val Butnaru, portocală ticăloasă?!

Oare e creştineşte să începi un discurs politic punînd la bătaie limba română, alfabetul, tricolorul, istoria noastră nefalsificată? Toate acestea nu au avut cum să fie… „obţinute”! Aceste bunuri spirituale nu ni se puteau „oferi” în scopuri meschine. Limba română, alfabetul, tricolorul & istoria noastră nefalsificată ERAU. Şi astăzi SÎNT. Şi mîine VOR FI. Nimeni, niciodată, nu ni le-a putut re-DA. Aceste mărci ale fiinţei noastre au apărut odată cu noi şi ar fi stupid să votăm, în semn de mulţumire, pentru  aceste axiome ale neamului nostru.

Car-car-car! Ham-ham-ham!!!!!...
Car-car-car! Ham-ham-ham!!!!!...

3 gânduri despre “„Luptătorii politici” & „limba de stat”

  1. îmi place calamburul, te joci bine cu cuvintele. cât au făcut, şi o să facă, şi o să mai facă, dar tot n-au făcut nimic până la urmă. ce stupid şi cretin e rolul ăsta, pe care unii şi-l asumă.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s