Viitorul sumbru al Republicii Moldova

Observator CulturalNavigînd aşa, gospodăreşte, pe aripa sud-estică a păienjenişului virtual european, am dat peste un editorial publicat de un site cu spiritul critic în acţiune. Este vorba de versiunea electronică a revistei bucureştene OBSERVATOR Cultural, pe ale cărei pagini d-l Carmen Muşat, redactorul-şef al revistei, a publicat un editorial cu titlul Politică şi manele, în care face o expresă analiză a situaţiei şubrede în care s-a pomenit(?) elita politică din România. În continuare, vă invit să citiţi două fragmente care, cred eu, ar ilustra, limpede şi cu precizie, starea degrada(n)tă a înaltelor feţe politiceşti care se perindă, din patru în patru ani,  pe arena Parlamentului, a Guvernului şi a Preşedinţiei  din Republic of Moldova, un stat care, totuşi, reuşeşte să se mai menţină pe harta politică a lumii.

Aşadar:

Au trecut vremurile cînd despre tinerii aflaţi în prim-planul vieţii publice se putea spune, cu reproş, că „la Paris învaţă/ La gît cravatei cum să-i lege nodul/ Şi apoi ne vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteţ, de oaie creaţă”. Eminescu avea, desigur, toate motivele să fie nemulţumit de superficialitatea celor care, după ani de studiu în universităţile străine, se reîntorceau în patria-mumă fără ca experienţa occidentală să fi fost asimilată şi la nivel de fond, nu doar de forme. Dar, dacă în privinţa proliferării formelor fără fond lucrurile stau şi acum cam la fel ca în epoca lui Maiorescu, în ceea ce priveşte studiile tinerei generaţii de politicieni (căci la ei mă gîndesc) – la Paris sau în oricare alt centru universitar de elită -, situaţia s-a schimbat dramatic faţă de cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Din nefericire pentru noi, s-a schimbat în rău, nu în bine. Şi asta nu pentru că nu ar exista şi acum tineri români capabili de performanţă, şcoliţi în mari universităţi ale lumii, ci pentru că aceştia nu au nici o şansă să intre şi să supravieţuiască în politica autohtonă. Ai noştri tineri politicieni de vîrf nu mai învaţă, azi, nimic sau aproape nimic nici la Paris şi nici măcar la Bucureşti, la Cluj sau la Iaşi. Preocupaţi doar de propriile lor persoane, lipsiţi de viziune politică şi de cea mai elementară educaţie, grăbiţi să ardă cît mai multe etape în devenirea lor politică, ai noştri tineri frecventează cluburile de manele, au relaţii în lumea interlopă, stîlcesc limba română fără nici un regret, îşi etalează opulenţa la tot pasul şi, în general, perpetuează modelul politicianului autohton corupt, incult şi demagog […].

În concluzie, d-l Carmen Muşat se întreabă retoric dacă este dorită, în politica românească, o reformă reală:

Dar şi-a dorit sau îşi mai doreşte cineva, în politica românească, o reformă reală, care să înceapă prin a repune valoarea şi profesionalismul pe primul loc, înaintea apartenenţei politice şi a jocurilor de culise? Privind la ceea ce se petrece în jur, mi se pare că răspunsul e evident. Se spune că tonul face muzica. În politica autohtonă, tonul îl dau manelele. Să ne mai mirăm că nu ne ia nimeni în serios?

Dacă România, membră a Uniunii Europene, încă se mai lamentează cu asemenea situaţii de sorginte sovietică, ce să mai spunem de Re(s)publica Moldova – un „s(t)at” care nici măcar nu e în stare să-şi hrănească, aşa cum ar trebui, cetăţenii?! Toţi fug sau se gîndesc să fugă de aici.

Cu greu îmi vine să cred că, în viitorul apropiat (sau mai puţin apropiat), basarabenii vor trăi ca lumea. Deşi, biologic, aş putea spera la încă, măcar, 50 de ani de viaţă, nu cred că în acest răstimp se vor schimba prea multe  pe insuliţa dintre Prut & Nistru. Guvernarea noastră actuală a cam reuşit deja, în spiritu-i „progresist”, să(-şi) „educe” noi generaţii. Flagelul roş, spre nenorocul european al Republicii Moldova, se va cuibări pentru mult timp aici. Miza lor va trebui, desigur, să fie cît mai mulţi tineri (mai cu seamă cei vorbitori de limba rusă). Numai în acest mod, tradiţia politică, de care a venit timpul să ne detaşăm!, se va autoexporta în timp. S-o tolerăm în continuare?

Un gând despre “Viitorul sumbru al Republicii Moldova

  1. „S-o tolerăm în continuare?” – Toleranţa fără de margini e o cochetărie cu sinuciderea ….. deja a cîta oară îmi dau seama că Blaga a avut mare dreptate .. e vai de capu nostru dacă mai continuăm să fim toleranţi .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s