În hora BLOGov’nească :)

logoIeri (în momentul scrierii acestui post se schimbă, iată, data), la redacţia pe nume Ψ-on, un fidel poştalion de serviciu pre nume Gmail mi-a adus o scrisoare. De la BLOGOVĂŢ. Iată cum, pe îndelete, am aflat despre Festivalul Blogului Moldovenesc, ediţia a II-a, care va avea loc la Chişinău, 21 martie curent.  Mai citisem ceva în acest sens pe UNIMEDIA & pe JURNAL-ul de observator al Oxanei Greadcenco, o bloggeriţă care scrie despre ceea ce o (şi Ne) interesează. După umila mea părere, aceasta este o iniţiativă prin excelenţă salutabilă, căci, (inter)textul deconstruit vine, (Blogo)sfera noastră prea puţină / Nu-i a nimui proastă vinăThat’s why, atît cît mă va duce mintea & capul, voi pune şi eu umărul la promovarea şi consolidarea bloggingului în spaţiul moldnet.

Iată, mai jos, incitanta scrisoare despre care pomeneam:

Bună,
A fost lansat festivalul blogurilor – „Blogovăţ 2009” și „Moldova Blogger Survey 2009”.
Pentru a doua oară în istoria internetului moldovenesc este organizat un festivalul al blogului. Calendar fastivalului include o etapă de înregistrare a participanţilor, care va dura pînă la 23 februarie, anul curent. La concurs, pot participa blogurile create şi susţinute de un cetăţean al Republicii Moldova sau de străini care locuiesc în Moldova şi scriu despre Moldova. Înregistrarea este posibilă în urma completării unui formular pe site-ul festivalului http://blogovat.blogosfera.md/
De asemenea, în această perioadă are loc și „Moldova Blogger Survey 2009”,
http://sondaj.blogosfera.md/ toți bloggerii din Moldova sunt invitați cordial să îl completeze. Timpul de completare este de 4-8 minute.
Vă aşteptăm!

* * *

Mai multe despre Tîrgul Bloggerilor Made in MD:  🙂

Blogovăţ este o iniţiativă a unui grup de bloggeri din Moldova, care au drept scop promovarea şi consolidarea bloggingului în spaţiul moldnet, coaguluarea comunităţii bloggerilor din Moldova şi crearea unui spaţiu alternativ de exprimare, discuţie şi colaborare.

Calendar

  1. Înregistrarea blogurilor în concurs
    9 februarie 2009 – 23 februarie 2009
  2. Votarea
    23 februarie 2009 – 9 martie 2009
  3. Analizarea datelor
    9 martie 2009 – 15 martie 2009
  4. Premierea cîştigătorilor
    21 martie 2009

Organizatori şi contribuitori

Blogovăţ 2008 este un proiect ce nu are nici o acoperire financiară şi se bazează doar pe entuziasmul, cunostinţele şi timpul dedicat de:

Iniţiatori şi organizatori
Valeriu Tihai
Vladislav Namaşco

Contribuitori
Mihai Moscovici
Artur Gurău
Vitalie Eşanu

Contacte

Sugestiile, ideile şi ofertele sînt aşteptate la adresa de email: blogovat@blogosfera.md

Acum, cu sufletul la gură, aştept ziua de 21 martie. Ştiu că cel mai mult contează participarea – pentru mine o plăcere, dar, e drept, şi un interes! 🙂

Apropo, ţin să mă spovedesc o ţîră. Acest blog e foarte personal, în faşă încă. Adesea, cînd eram gata-gata să fac un click pe DELETE BLOG, mă gîndeam că, de fapt, acesta este unicul meu refugiu benevol într-un univers cu totul aparte, care mă transferă lent, dar sigur în generaţia digi, în lumea Hi Tech. Probabil că aş fi regretat ireversibilul click distructiv, nu ştiu.

Dacă nu era păienjenişul virtual, multe din neghiobiile postate aici nu mai vedeau reacţia neuronilor dvs., iubiţii mei internauţi. Multe din gîndirile & imaginile de aici aveau să zacă, neizvodite, undeva în adîncurile creierului meu, acolo unde, de-i frig, de plouă, de bate vîntul (de-i soare), nimeni(?) nu se poate da la adăpost.

Aşadar, dragii mei con-frăţiori & con-surioare, să începem a păşi (imediat) cu dreptul! Mult succes, alimentat de entuziasm & invidie… alb(astr)ă!!! 🙂

6 gânduri despre “În hora BLOGov’nească :)

  1. eu iti urez bafta de acu’. parerea mea e ca, deja ai trecut de perioada de „fasa”. a devenit un blog interesant, fapt pentru care, te rog, sa ma crezi un cititor fidel al tau:)

    Apreciază

  2. Ok, Eu-geniu. De asta şi am stat, on-LΨNE, pînă acum, ca să devin scriitorul /pardon – bloggerul/ vostru. Dar acum e 04:03 (de noapte, clar). Tre’ să mai şi dorm, că (aluzie la domnişoara Greadcenco) acuşi-acuşi vor cînta cocoşii! 🙂

    Apreciază

  3. :):):)
    trebuie sa ma consider o norocoasa atunci, pe mine nu m-au prins cocosii, insa am lasat „rasfoitul blogosferei” pentru dimineata, asa ca oricum nu-mi scapati din vizor 🙂
    Ion, succes in concurs! Te urmaresc. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s