Bolţenii şi Teatrul Roş

Ieri, pe la amiază, m-am aflat în Teatrul Roş. Nu că aş fi fost însetat la culme de un strop de artă scenică (nu mai ţin minte exact cînd ultima dată am inrat în Cathedralis-ul Ars-ului). Orizontul de aşteptare, fără a da greş, îmi era mai mult ca limpede. Or, pe rele, ştiu ce mişună deasupra, pe şi sub arenă… Sorry, scenă. Recunosc, asemeni unei zgîrieturi pe creier, sunetele inefabile scoase de publicul bolţean în faţa unei scene populate de actori care ţin să te „sensibilizeze” printr-un soi de verbalizări… ţipate tocmai din rinichi.
Am revenit la Tetrul Roş mai mult din curiozitate. Cu abilitate, un TOVARăş de-al meu m-a provocat să fac acest pas. De bună seamă, am jertfit o oră din viaţa mea. Aveam vreo 8 (opt) ani cînd m-am întîmplat ultima oară la circ, aşa că nu regret, totuşi, că am decis să merg la Teatrul Roş din inima Bolţiului. Cel puţin avea să văd cum se comportă a-micul meu pe scenă, în calitatea sa de proaspăt actor, deşi refugiat din Litere. Pentru veşnicie, l-am şi imortalizat, filmîndu-l şi fotografiindu-l, căci este angajat de vreo 5 (cinci) luni de zile la Teatrul Roş. 🙂
Am intrat primul în spaţioasa clădire. Eram cel dintîi spectator. Nu aveam să aduc nici măcar un sfanţ în punga Tetrului Roş. Bloggerii au intrare liberă! 🙂 Credeam că va trebui să sufăr de unul singur în sala mare, acolo unde, în cîteva minute, avea să se joace spectacolul Tîndală se însoară – o înscenare pentru copchii. Ei bine. Peste 3-5 minute, ca în filmuleţele de la Eralaş, în altarul artei a dat buzna un roi de elevi vorbitori de limbă rusă. Să tot fi fost de prin clasele a I-a,  a II-a & a III-a.  Am rezistat cu greu celor cîtorva sute de inşi RĂUintenţionaţi! Monstruleţii (adică copiii), în grija a 5-7 învăţătoare, au tot ţipat cît a durat spectacolul, mai mult ghicind ce spun actorii în româna lor. Cînd cel/cei de pe scenă recurgea/u la limbajul gestual (şuturi în fund, plimbări printre spectatori, săruturi extrem de umede cu unele… profesoare, dar şi zbierături etc.), fragedul public al generaţiei digi jubila ca în inima unei taigale. Aproape unul din trei inşi privea, în reluare!, spectacolul prin LCD-ul celularului său. Ţipau şi strigau. Strigau şi ţipau. Nu se mai ştia cine: elevii, actorii?!…
Mai jos vedem nişte pui de oameni cu cei 7 (şapte) ani de-acasă, parcă! Iată-i, după ce l-au divorţat pe proaspăt însuratul Tîndală, cum ies din sala mare:

Dar iată-i, tot pe ei, în timp ce „admirau”, cu „maximă atenţie”, evoluţia scenică a spectacolului:

Nici acum nu-mi pot da bine seama cine este adevăratul spectator de la Bolţi?
Dar actorii?!…

4 gânduri despre “Bolţenii şi Teatrul Roş

  1. 🙂 Thanks, Iraida. Aşa cum e lumea din jurul meu, aşa sînd şi posturile de pe acest blog.
    Totuşi ar trebui să merg mai des la Tetrul Roş din inima Bolţiului. O „inepuizabilă căsuţă de nebunii” nu alta! 🙂

    Apreciază

  2. Ha, dupa trei ani, cind am deprins si eu vorba culta slovacesaca m-am pornit la teatru. M-am pregatit spiritual cu recenzii de prin ziare si internet pentru piesa ce urma sa se joace. Oamenii aici se imbraca elegant, la astfel de evenimente, pentru ca exista si o eticheta a mersului la teatru, iar eu mi-am cumparat chiar haine noua,ca sa nu ma arate lumea cu degetu:) Si… mi-au aminat spectacolul, ca se imbolnavise un actor secundar 😦

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s