usb

O grevă cuminte, nu cu minte

stema_usbUniversitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi este în grevă. Un soi de grevă cuminte, cu soveste, cum ar spune dublul academician Ion Druţă. Un eveniment aşteptat de unii şi foarte incomod pentru alţii. Presa (in)dependentă, electronică şi scrisă, a fost şi ea în mijlocul grevei, care, iată, s-a diluat acum cîteva minute. O grevă cuminte şi fără minte. Cu excepţia cîtorva discursuri care au dat ton protestărilor.

Dacă nu interveneau decanul Facultăţii de Filologie, dna Maria Şleahtiţchi, şeful Catedrei literatura română şi universală, dl Nicolae Leahu, alte voci celebre (la fel de curajoase, poate), precum şi cîţiva studenţi cu picioarele pe pămînt, care agitau placarde anticomuniste, greva putea fi de-a dreptul mioritică, fără ton, cuminte, nu cu minte.

E greu de spus care vor fi consecinţele grevei. Ce va urma după?! Teamă mi-e că în Rep. Moldova totul este posibil. Şi această grevă (prima de acest gen din istoria USB, spre ruşinea noastră!!!), precum altele care se întîmplă în s(t)atul nostru cu imn şi constituţie, va fi în deşert.

Situaţie penibilă în învăţămîntul nostru. Unii colegi de-ai mei, literaţi, îşi dădeau cu părerea că greva de azi ar trebui să dureze. Să nu o „sărbătorim” numai azi. Măcar trei zile de azi încolo. Tragicomică părere, dacă ţinem cont de faptul că azi, de la o bună-rea zi de luni, în plină grevă legitimă, s-au găsit unii profi care au ţinut să meargă la ore, ca nu cumva să li se taie 20-30 de lei din salariul mizer.

S-a vorbit mult de la tribună. Mult şi adevărat. O secretară cu 700 de lei pe lună, precum şi un profesor cu 1.200 de lei pe lună sînt, nici mai mult nici mai puţin, nişte mumii. Mumii care trăiesc cum îşi imaginează.

Susţin greva de azi. Este o grevă pe care o aşteptam de mult. Ciudat, oare cum şi din ce am existat pînă acum. Este o tragicomedie cînd stai şi te gîndeşti la toţi captivii acestui stat. Nu ştiu cine  mai poate pretinde la privilegiul bunăstării şi al confortului în ultima „ţară” din Europa, în Fundul Universului... Dar voi, iubiţii mei captivi, ştiţi?

2 gânduri despre “O grevă cuminte, nu cu minte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s