MARCUS, cel mai frumos pisoi din lume

Marcus
Marchiza

Lumea animalelor este mai de demult decât a noastră. Ele au păstrat multe din ceea ce noi am pierdut deja. Ele trăiesc auzind glasuri care nu mai sunt accesibile pentru noi. Animalele nu sunt fraţii noştri mai mici, ele sunt alte civilizaţii, care, împreună cu noi, au nimerit în plasa timpului şi a vieţii. Ele sunt la fel ca noi – prizonieri ai suferinţelor şi ai bucuriilor pământeşti…

… Îi simt linguşirea şi dragostea devotată aproape în toată seara, de când m-am despărţit de el. I-am simţit şi îi mai simt, seara, când deja dorm, botişorul lui rece, care îmi atingea corpul fierbinte, făcându-mă să tresar, ca mai apoi să-l strâng în braţe mângâindu-l. Astfel, îmi torcea o bună bucată de vreme, până când adormeam duşi şi eu, şi el.

… Se trage dintr-o familie bălţeană, unde a şi copilărit, având din „căsătoria” sa cu Irisa, una dintre primele sale soţii, pe Tomas – un fecior care poartă azi faima pisoilor siamezi din Bălţi. Încheindu-şi copilăria aici, în oraş, este nevoit, în anul 1999, să părăsească urbea, trecând cu traiul în provincie. Şi anume într-o aşezare pitorească din lunca Prutului. După câteva luni de trai, când în plină primăvară şi vară a savurat din aroma ademenitoare a florilor din câmpie şi a mugurilor ce parfum de adormit când se desfac produc, tocmai atunci orăşeanul Marcus a înţeles cu adevărat sensul vieţii, care în zadar nu trebuie trăită.

Dintre multele peripeţii pe care le-a trăit, una cât pe ce să-i ştirbească faima de „rege al pisoilor” din lunca Prutului. Într-o bună zi de vară, o femeie din mahala a venit c-o falcă-n cer şi cu alta-n pământ să dea vina pe Marcus că îi păpa, chipurile, puişorii de la cloşcă. Imediat, l-am închis într-o cuşcă, ca să mă conving de ce este în stare un „rege”. Vecina cu pricina a venit dis-de-dimineaţă să mă ia în coarne pe mine cu tot cu Marcus. I-am spus să mă urmeze, ducând-o până la cuşca unde Marcus, pesimist, stătea în detenţie şi parcă îşi număra zilele. Femeia plecă neîmpăcată acasă.

Nu peste multă vreme a ieşit şi adevărul la lumină. De pierderile pricinuite gospodarilor era vinovată o biată coţofană, care le cânta puişorilor „vals” de dimineaţă până seara, iar aceştia, ademeniţi de sunetul ce de vocea mamei le-amintea, ieşeau la horă, de găina-mamă n-ascultând şi pofta coţofenei împlinind…

De atunci încoace, toţi mahalagii şi-au schimbat părerea despre Marcus, astfel rămânând şi în continuare să stăpânească tronul cu cinste şi fericire.

Această prezentare necesită JavaScript.

Apărut în „Plai Bălţean”, publicaţie periodică a Consiliului judeţean Bălţi, nr. 8 (490), 22 februarie 2002, vineri, p. 3.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s