Jurnal cernăuţean

stema_cernautiLa sfârşitul lui august 2007 am vizitat oraşul Cernăuţi. Am fost invitat de către Marilena şi Vitalie Zâgrea, doi soţi excepţionali, care, anul acesta, au adus-o pe lume pe Daniela-Emilia. Marilena şi Vitalie au participat la Cursurile pentru profesorii care predau în limba română în ţările din jurul României. De acolo, din Olimp, România, i-am şi cunoscut. Acum, am o familie de prieteni la Cernăuţi.🙂 În rândurile de mai jos, (re)public un jurnal despre impresiile mele de călătorie în Cernăuţi…

Azi, 31 august, de ziua „Limba noastră cea română”, marcată în Republica Moldova mai mult de ochii lumii, scriu câteva rânduri inspirate din mai multe impresii încă vii, după ce, la sfârşitul lui august, am avut ocazia să vizitez minunatul oraş bucovinean Cernăuţi.Au fost trei zile deosebite de care, împreună cu prietena mea şi bunii noştri amici care ne-au invitat în ospeţie, ne-am bucurat cu cea mai mare plăcere…

Spre Cernăuţi De la Bălţi, ne-am pornit cu un autocar de tranzit al rutei „Chişinău-Cernăuţi” pe la miezul nopţii, astfel încât, chiar dacă riscam să nu mai avem asigurat vreun loc, deşi biletele de călătorie le procurasem din timp, pe la trei şi ceva de noapte am ajuns în vama de la Mămăliga. O doamnă vameş ucraineancă, bănuitoare din fire, suspectând vreo 7-8 pasageri de ceva (nu vreau să cred că de trafic cu fiinţe umane, droguri sau terorism internaţional), nu a riscat să dea prea repede drum liber unor posibili violatori ai constituţiei ucrainene. Pasagerii se sufocau deja aşteptându-i pe codrumeţii cu pricina. Printre ei eram şi noi. Aveam senzaţia că eram mai degrabă la un… interogatoriu, of!, decât la un control vamal. „Suspecţii” intrau la „interogatoriu” câte unul. Am trecut şi frontiera Uniunii Europene, dar nu am mai întâlnit aşa ceva. De fapt, din câte ştiu, de vreo 15 ani încoace, Ucraina şi-a cam îngroşat obrazul la hotarul cu Republica Moldova. Mă gândesc că trebuie să existe şi aici o etică profesională, care să nu le permită vameşilor a se băga cu atâta ingerinţă măcar în punga cu lenjerie intimă, chiar dacă în viaţa personală a pasagerilor înoată de mai nu se îneacă. Se pare că abia după ce a aflat „adevărul” despre noi, isteria doamnei vameş s-a mai potolit şi, în sfârşit, cu greu, dar am ajuns în Ucraina bucovineană pentru prima oară în viaţă.

Oraşul de vis Despre Cernăuţi auzisem doar. Ştiam că e un oraş frumos prin infrastructura sa seculară. De la lecţiile de istorie a românilor ştiu că Cernăuţiul este inima Bucovinei – o aripă care rămâne a simboliza unul dintre zborurile frânte ale României de altă dată. Oamenii fac istoria, iar aceştia sunt marcaţi de timp. Cernăuţiul musteşte de istorie şi de timpul oprit între zidurile sale. Şi oamenii, şi edificiile, şi absolut tot ce îtâlneşti în acest oraş poartă în suflet câte un episod din timpurile deja vremuite. De cum ne-am văzut la Cernăuţi, arhitectura veche a oraşului, însoţită de o specifică atmosferă de epocă, ne-a bucurat ochii. La început mă îndoiam de faptul că pe aceste pământuri au trăit şi au călcat cândva Aron Pumnul şi Mihai Eminescu. Frumosul din acest oraş ţi se strecoară în ochi, pătrunde adânc în suflet şi îţi bucură nespus de mult inima. Chiar dacă ostenit de atâta mers, fiece pas de pe străzile şi uliţele pavate îl făceam cu mare dragoste, pentru că, trebuie să recunosc, eram pentru prima oară într-un oraş în care voisem să ajung de mult, atât de diferit de Bălţi, de Chişinău şi de Iaşi chiar, cu multe edificii monumentale şi alei paradiziace. Cernăuţiul mi-a depăşit aşteptările. Dacă nu veneam aici, n-aş fi crezut niciodată că, la doar 210 km Nord-Vest de Bălţi, ne putem bucura de un astfel de centru cultural şi economic. Aici devii personaj al istoriei, pentru că trecutul este de regăsit oriunde: pe străzi, pe alei, în case…

Prima zi: descoperind Cernăuţiul Evenimentele pe care, timp de trei zile, le-am trăit la Cernăuţi ar fi putut să ni se întâmple pe parcursul a vreo trei săptămâni în Republica Moldova, la Bălţi. Deşi persista o vreme ploioasă, în prima zi, către seară, am vizitat universitatea cernăuţeană. Am rămas pur şi simplu uluiţi de cele văzute acolo. Părea că atmosfera academică este susţinută, ca de un contrafort, de zidurile unei universităţi care te duce cu gândurile în Anglia lui Shakespeare. Ne-au impresionat atât de mult culoarele, aulele şi excepţionalele săli de festivităţi universitare, încât, cu o invidie albă, ziceam că ambianţa ca de basm a clădirii universităţii trebuie să fie justificată prin calitatea studiilor promovate aici. Tot în prima zi, am trecut şi prin piaţa din faţa teatrului, zidurile căruia, se zice, sunt identice cu cele ale teatrului din Viena.

15_eminescu_bust_aronA doua zi: pe urmele lui Eminescu A doua zi, însetaţi şi mai mult de dorinţa de a descoperi „capitala Bucovinei”, am călcat pe urmele lui Eminescu, gimnazist aici între anii 1860-’63. De o 1_casa_aron-pumnulimpresie aleasă ne-am bucurat atunci când ne aflam în curtea casei lui Aron Pumnul, profesorul drag al lui Eminescu. Aici, în curte, se înalţă un bust al celui care, peste ani, avea să fie recunoscut drept poetul nepereche al scrisului românesc. M-a mirat oarecum faptul că, în momentul de faţă, în casa lui Aron Pumnul locuiesc câteva familii. Oare acoperişul acestei case n-ar putea adăposti un muzeu de literatură?

2_eu-vitalie-aronŞi mai mult am rămas uimit când am aflat că mormântul iubitului profesor al lui Eminescu, la care, din păcate, n-am reuşit să ajung, este în delăsare.

A urmat o plimbare către gimnaziul unde a învăţat copilul Eminescu. Atmosfera itinerarului Casa Aron Pumnul-Gimnaziu era de o natură sumbră, caracteristică unui orăşel de epocă. Aveam o vagă impresie că trăiesc pe la jumătatea secolului al XIX-lea.

Cernăuţiul nu a uitat de Eminescu. Monumentul din oraş, bustul din curtea Casei Aron Pumnul şi basorelieful de la Gimnaziul de cândva sunt mărturii evidente ale faptului că trecerea tânărului Eminescu prin Cernăuţi nu a fost dată uitării.

 

)
Cel mai ieftin taxi🙂

Ziua a treia: despre culmile vizitei la Cernăuţi A treia zi, când deja ştiam a nu ne pierde prin oraş, nu ne puteam deprinde cu gândul că, iată, trebuia să mai şi revenim acasă, în Republica Moldova. Oamenii de aici ni s-au părut binevoitori şi toleranţi. Aici, spre deosebire de Bălţi, când vorbeşti în română nu ţi se ripostează obraznic: „Govori po celoveceski!!!”.

Marilena & Vitalie
Marilena & Vitalie

În acest sens, probabil că unii dintre cei mai fericiţi români din afara României trăiesc în Bucovina, chiar dacă româna nu se bucură aici de prestigiul unei limbi de stat. Iar cei mai nefericiţi români de pe faţa pământului (din punct de vedere lingvistic) sunt, desigur, cei din stânga Nistrului, din Transnistria lui Smirnov, deşi s-ar putea ca transnitrenii înşişi să nu-şi dea seama de asta. La Cernăuţi par a nu exista limbi ale minorităţilor, pentru că nici limbi dominante nu ţi se impun. Dacă vorbeşti ucraineana e bine, dacă nu – tot nu-i rău, pentru că te poţi descurca de minune şi în rusă, şi în română, iar uneori, cred, chiar şi în germană sau poloneză. Confortul lingvistic de la Cernăuţi îţi asigură demnitatea faţă de naţionalitatea la care aparţii. Desigur, trebuie să existe şi excepţii, dar nu e ca în dezastrul în care a nimerit limba română în Republica Moldova, mai ales la Bălţi şi în întreaga Transnistrie.

3_eu-bucatarulDe ziua (in-)dependenţei Moldovei, 27 august, desigur, nu ne aflam în ţară. Ne regăsisem printre „străini”. De parcă ne-am fi simţit mai acasă decât acasă…

Culmea (ne-)aşteptărilor a fost invitaţia bunului nostru prieten (el activând în jurnalism) de a participa la o emisiune radiofonică despre folclorul românesc. În cadrul acele9_bisericai emisiuni în direct, am trăit nişte sentimente inefabile. Unii ascultători fideli ai Radio Bucovina ne-au salutat prin intermediul SMS-urilor, alţii – telefonic. Am rămas uimit de faptul că o ascultătoare – Maria Popa – m-a rugat să-i transmit salutări domnului Prorector pentru studii, Simion Băncilă, de la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi. Ne-am bucurat mult de faptul că, în realitate, lumea e mică.

6_eu-holDar culmile aflării noastre în oraşul nostru de vis nu s-au epuizat. Poate că nici nu se vor epuiza vreodată… Aşa s-a făcut că, mai mult din întâmplare, am ajuns şi în casele tuturor cernăuţenilor prin intermediul… televiziunii locale. Credeam că invitaţia prietenului nostru de la televiziune părea o glumă. Ciudat, dar fără 7_holnici măcar un soi de emoţii negative, am participat cu plăcere la o emisiune în direct, având o tematică axată pe diverse aspecte / probleme ale învăţământului din şcolile ucraineşti cu predare în limba română. Copleşiţi de emoţii pozitive şi de… glorie, prietena mea zicea glumind că, dacă vizita noastră la Cernăuţi ar fi continuat cu aceeaşi ascensiune, n-ar fi fost exclus şi faptul că ne-am fi putut pomeni şi în Rada ucraineană.🙂

8_prometeuEste greu să scrii despre nişte autentice impresii pe care le-ai trăit vreodată. Dar este şi mai greu să le scapi cu vederea, să le dai uitării. Împreună cu prietena mea (cu care am făcut o sumedenie de poze în „Anglia shakespeariană”) ne vom aduce aminte de vara anului 2007, când, în cel mai îndrăgit „oraş al nostru”, ne-am bucurat de cele mai frumoase clipe trăite vreodată împreună.

Acestea fiindu-mi sumarele impresii de călătorie, rămân cu speranţa că odată şi odată vom trăi într-o Europă de Est civilizată, fără frontiere, într-un spaţiu cultural prietenos intelectualilor, fără conflicte şi fără răsturnări politice, doar în pace şi în bună înţelegere.

Publicat în „Libertatea Cuvântului„, ziar social-politic şi de cultură din regiunea Cernăuţi,
nr. 31 (257), 7 septembrie 2007, p. 11.

 

6 gânduri despre “Jurnal cernăuţean

  1. Mulţumesc încă o dată, Vitalie, pentru ospitalitatea şi momentele frumoase de vara trecută!🙂
    Mă bucur foarte mult că ai dat peste „Jurnalul cenăuţean” din blogul meu. Salutări pentru Daniela-Emilia şi Marilena! Să vă trăiască familia în pace!
    Toate bune!

    Apreciază

  2. Salutare, ma numesc Irina Gotisan,il cunosc si eu pe Vitalie, si sunt de acord cu faptul ca este un om exceptional. Eu am participat in 2006 la o tabara de cultura romaneasca, la Cernauti, organizata de Vitalie, cu suportul Depart. romani de pretutindeni al minist. de externe roman si am petrecut in Bucovina niste clipe minunate .
    Voiam sa te rog mult sa-mi dai e-mail-ul lui Vitalie, actualmente sunt liderul unui ong si ma gandeam la o cooperarea cu „Junimea” , merci anticipat.
    irina.gotisan@gmail.com

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s