(sondaj) “Procesul de la Bologna”, miros de sulf al planurilor cincinale socialiste care demoralizează studenţii?

În loc de motto: În faţa unui public format în mare majoritate din tineri, Ray Bradbury le-a recomandat “să nu meargă la universităţi” pentru că “nu este o experienţă benefică”. Conform acestuia, cea mai bună sursă de educaţie se află în biblioteci şi nu în şcoli. Bradbury şi-a petrecut peste 10 ani în biblioteci pentru că tatăl său era prea sărac pentru a putea să-i plătească studiile. // Ray Bradbury: “Colonizarea planetei Marte este destinul omenirii” // AGERPRES

Reforma europeană a cursurilor universitare agită adeseori campusurile. De cîteva săptămîni, studenţii germani se plîng din nou de studii prea dense şi de condiţii inacceptabile. Iar dezbaterea asupra pertinenţei “Procesului Bologna” este în toi în ziarele din întreaga ţară.

(audio/video) Vasile, Adrian şi „limba de stat”

Motto: „Unii zic că e otravă, // Dar de stai să te gîndeşti, // Limba noastră cea moldavă-i // Mama limbii româneşti”. (Din „Dicţionar moldovenesc-românesc” de Vasile Stati)

Cu greu, dar totuşi am apucat să scriu despre aşa-zisa „limba moldov’neascî”. Nu că aş fi dezarmat în faţa unei asemenea aberante izvodiri staliniste. Problema e că ori de cîte ori se întîmplă să vorbesc despre caricatura lingvistică în cauză, sînt cuprins de o acută lehamite. Problema „limbii moldov’neşti” a fost (dez)bătută pe larg. În contra „plagiatului tovarăşilor” (plagiat în raport cu româna, desigur) s-au vărsat rîuri de cerneală. Cunoscuţi savanţi lingvişti demult şi-au pronunţat verdictul. Aşa că lehamitea mea de a mai vorbi despre acest idiom năstruşnic este, poate, şi un efect al epuizării unei probleme care nu mai e o… problemă. S-a spus totul, cu lux de amănunte, despre „limba de stat” a basarabenilor. Aşa cum se şi cuvine, perspectiva abordării „limbii moldov’neşti”, aici şi acum, va fi din(spre) pana mea.

(sondaj/petiţie) Vrem TVR Chişinău – adevărata voce a României în R. Moldova!

TVR, Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României & Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei Republicii Moldova

Deschiderea unui studio teritorial al Televiziunii Române la Chişinău a devenit o necesitate în urma evenimentelor din aprilie 2009 în Basarabia, deoarece posturile de televiziune româneşti au fost singurele care au relatat obiectiv situaţia politică şi au luat pulsul străzii în acele zile grele în care tinerii basarabeni au decis să-şi ia viitorul în propriile mîini, ignorînd preţul sîngelui, cu care aveau să-şi plătească libertatea de gîndire şi exprimare.

Considerăm acest lucru impetuos de necesar nu doar pentru că Republica Moldova a fost cîndva parte a României Mari.

(foto) Naţionalism zgîriat la Bălţi. “Polemici”

Scriam odată că am obiceiul să mai Canon-izez unele inscripţii de pe gardurile şi de pe pereţii din preajmă. Graffiti mi-au atras întotdeauna atenţia. Graffitiştii, producătorii de inscripţii, se exprimă tăcut şi “pe furiş”. Este şi asta o formă de exprimare, numai că nepotrivită pentru epoca tehnologiilor şi a posibilităţile de comunicare în care trăim. Să vedem, în continuare, mai multe inscripţii pe care le-am înveşnicit zilele astea. Mesajul textelor de pe pereţii şi de pe gardurile din Bălţi este mai mult decît sensibil şi nu te poate lăsa indiferent…

“La putere au venit românii…”

Raiul moldav, stabilitatea milenară, care pînă mai ieri ne definea bunătatea sufletească, unitatea naţională şi efectul făuririi parcă s-au năruit. Electoratul comunist a căzut în panică. “La putere au venit românii…” Văicăreli de acest gen am auzit în repetate rînduri. Cică, odată cu venirea lui Ghimpu în Parlament, nu se plătesc pensiile, bursele, criza s-a adîncit ca niciodată, iar minorităţile naţionale (mai cu seamă ruşii) urmează să fie izgonite în ţările múme.

Aberaţii de acest gen aud de mai mult timp. Societatea în care trăiesc a fost într-atît de înveninată, atît de îmbolnăvită de acea extrem de agasantă propagandă pro-comunistă şi antiromânească, încît şi astăzi, cînd avem un deznodămînd politic foarte clar, “temerile” unor nostalgici încă persistă. Simpatizanţii PCRM par acum complexaţi în faţa schimbării. Doar s-au deprins cu stabilitatea retrogradă de pînă mai ieri.

“Numai Sandu nu-şi iubeşte patria?”

Iată o înregistrare video în care vedem cum o învăţătoare din Republica Moldova discută, la 1 septembrie 2009, cu elevii din clasa întîi. Dialogul este despre patrie. Profesoara admite doar părerile pe care ea le consideră corecte.

Copiii “care-şi iubesc patria” sînt îndemnaţi să se ridice în picioare. Un băieţel, Sandu, rămîne aşezat şi învăţătoarea începe “reeducarea micului duşman al poporului”. “Numai Sandu nu-şi iubeşte patria?”, întreabă ea, fixînd atenţia clasei asupra celui care a îndrăznit să aibă o altă părere.

Armata Naţională şi (in)dependenţa RM

Dacă nu accesam unele site-uri informative cu care m-am obişnuit, nu aveam să îmi amintesc de Ziua Armatei Naţionale. Se zice că Armata Naţională a Republicii Moldova a ajuns azi la majorat, a împlinit 18 ani. Această structură militară este tot atît de tînără ca şi suverana şi independenta Republica Moldova, codaşul stat european aproape în toate privinţele.

Ei bine. Ce semnificaţie să aibă pentru tineretul de azi ziua de 3 septembrie? Probabil că cei care au făcut armată (sau fac) au motive întemeiate pentru a sărbători această zi. Eu nu am nici măcar un motiv. Sărbătoarea naţională “Limba Noastră cea Română”, de exemplu, are mai mult sens pentru mine decît oricare altă sărbătoare naţională. Ca naţiune, vorbitoare de limba română, nu putem exista în afara limbii materne. În 1989, limba română din Basarabia a fost descotoşmănată de straiele-i păgîne, fiind înfăşurată în mantia-i firească – grafia latină. Aşadar, indipendenţa lingvistică avea să fie, din păcate cu multe excepţii, cucerită odată şi pentru totdeauna.

După ce, la 27 august 1991, fosta RSSM şi-a declarat independenţa faţă de agonica URSS, guvernarea de la Chişinău a instituit Armata Naţională, care trebuia să fie un garant al unităţii şi integrităţii nou-apărutului stat Republica Moldova.

(foto) Sărbători “naţionale” la pachet

Sărbători “naţionale” la pachet - iată de ce, în 18 ani de stagnare a RM, ne-am bucurat între 27 şi 31 august. Păcat, căci un asemenea popor ca moldovenii, aproape milenar, nici că-n lume să aibă pereche. Sîntem deştepţi, harnici foc, mioritici pînă în şi dincolo de măduva oaselor, naştem şi creştem copii, sădim pomi, construim case, nu bem, nu fumăm, nu ucidem, nu furăm, nu violăm, nu dăm foc la biserici, parlamente şi preşedinţii, nu ne trimitem la origini şi nu ne păruim din cauza funcţiilor, chiar sîntem CumSeCade… De parcă am fi unica naţie exemplară de pe Terra. Pe drept, planeta pe care o populăm ar trebui, dulce, s-o numim Patria-Noastră-Moldova. Ferice de aşa seminţie de norod!…

În acest an, între sărbătorile naţionale, s-a întîmplat o minune – prima şedinţă a Parlamentului de legislatura a 18-a. Deznodămîntul, ca de obicei, a fost… suspendat. Ca şi realitatea, tot suspendată, din ţara asta. Unii, ca să mai toarne apă la moară în plină criză politică şi economică, spun că MAI (şi) ÎNCĂ au nevoie de 10 zile pentru a(-şi) re-constitui fracţiunea parlamentară. Alţii, acţionînd conform imperativelor vremii, au ajuns demult la un numitor comun în contextul dezastrului economic al plaiului. Din spuse, ambele tabere îi vor bine acestui stat. Pînă acum, mult s-a vorbit, puţin s-a făcut. Electoratului nu-i rămîne decît să vadă ce va ieşi din vorbe. Unii, timp de 8 ani grei de guvernare, au demonstrat deja de ce sînt în stare. Ceilalţi, care au trecut peste atîtea şi atîtea obstacole diabolice pînă a prelua guvernarea, sînt pregătiţi parcă să scoată RM din mizeria în care aceasta a fost lăsată. Să vedem ce va fi… Pînă la următoarea şedinţă a Parlamentului mai este.

Nu vă grăbiţi, tovarăşi!, ne-ar sugera, de la Moscova, badea Mior, clasicul.  Încă nu am apucat să ieşim din febra sărbătorilor mai mult sau mai puţin naţionale, mai trebuie să vedem dacă şi raliurile prezidenţiale se vor termina cu bine. Eh, ar trebui totuşi un pic de grabă! De-om reuşi cu politica, chiar dacă strugurii abia de sînt vineţii, pînă la Marea Beţie Naţională. Vvvine-viiine-vineee şi Sărbătoarea Vinuluuuuuuuuui!…

(foto) Autogara Centrală din Chişinău. Necredinciosul Penoz

lui Penoz necredinciosul

Ieri, parţial alaltăieri, am fost în Chişinău. De ajuns în capitală am ajuns cumva. Din cauza unui drum naţional “bombardat” de peste 150 km, am pierdut aiurea mai mult de 3 ore, timp în care aş fi reuşit să cuceresc cel puţin 300 km pe o şosea bună. Ei bine, ajuns în Chişinău, concertul nu s-a terminat deodată. De la una dintre periferiile oraşului pînă la Autogara Centrală am mai răbdat vreo 30 de minute bune. În preajma Autogări Centrale (!) se află o piaţă all in one. E Piaţa Centrală. Luat parcă de val, m-am pomenit în mijlocul ei, printre deşeuri şi produse alimentare. Momentan, mi-am cumpărat nişte chifle şi apă. Pînă la Ştefan cel Mare şi Sfînt, bulevardul care sparge centrul Chişinăului, mi-au mai trebuit vreo 20 de minute, chiar dacă, în condiţii normale, această distanţă aş fi putut să o parcurg în doar 5 minute.

În penultima postare aminteam de mizeria sufocantă de la Gara Centrală. Eu o mai rabd, căci aşa se spune despre moldovani. Dar ce face un oaspete, un turist. Ce face bucureşteanul Penoz, de exemplu, care, dacă obţine o viză pentru Republica Moldova, se gîndeşte să treacă prin Chişinău? Nu zic, nici Bucureştiul nu e cheie de biserică. La capitolul curăţenie, se calcă pe bec şi acolo. Oricum, în Bucureşti măcar e mai mult spaţiu; capitala României pare mai aerisită nu ştiu cum, nu ca îngrămăditul, dar ospitalierul Chişinău.