Nicolae LEAHU: “Răposaţii care au votat corect vor deveni răposaţi ai poporului secerociocanic”

Nicolae LEAHU

(Irina NECHIT în dialog cu scriitorul Nicolae LEAHU)

- Cu ce sentiment te-ai trezit în dimineaţa zilei de 5 aprilie 2009? Aveai vreo premoniţie?

- Sînt, în fond, o fiinţă optimistă, o anumită fibră, genetică, insuflîndu-mi că există undeva şi un orizont luminos şi că răul, trădarea, turpitudinile pot fi depăşite. Iată de ce am şi mers la alegeri cu sentimentul că această lume se va desprinde, totuşi, fie şi abia după douăzeci de ani, din sufocanta îmbrăţişare a faraonului…

- Te-ai aşteptat cumva că alegerile parlamentare se vor încheia cu victoria halucinantă a comuniştilor?

- Nu, desigur, îi vedeam, poate, cîştigători “la individual” cu 23-28%, dar perdanţi ca… echipă, adică incapabili să formeze o majoritate. Fraudele, “căpuşele” şi aşa-zisa “tentativă de lovitură de stat” ne-au aruncat, însă, în acea stare de delir fascistoid din care nu ne-am revenit încă nici astăzi.

- Cartea ta Nenumitul, apărută recent la Editura Fundaţiei Culturale Poezia din Iaşi, a fost scrisă în oraşul Bălţi, unde numărul simpatizanţilor comuniştilor e copleşitor. Cum ţi-ai creat o oază de libertate în acest oraş, pentru a putea crea poezie română?

- Nenumitul este o carte începută încă la Drochia, unde am locuit pînă în 2001, continuată la Bălţi, dar cu gîndurile mereu rătăcinde spre bătătura casei părinteşti. Cît priveşte simpatizanţii comuniştilor, nu mă simt neapărat rău printre ei, îi studiez, însă, ca pe nişte fosile şi, pe undeva, îi şi înţeleg în teama lor de a se desprinde de pulpana stăpînului. Mult mai stranii îmi par în acest moment convertiţii pepecădzuţi, care, iată, au reuşit performanţa de a face saltul de la legionarism la naţional-bolşevismul moldovenist, iar din punct de vedere cromatic… de la oranj la purpuriu. Ce diferenţă ideologică există acum între, să zicem, isihastul Burciu şi suveranistul Berlinschi? Că de fruncea acestor partide ce să mai vorbim, dacă şi aşa se vede că-i bicefală. Slavă Ţie, Doamne creştin-democrat, că ne-ai îngăduit să vedem şi partea aceasta de spectacol, cînd stînga Dreptei a devenit dreapta Stîngii… Dar… nebănuite sînt căile polittehnologilor şi ale acelei inimoase părţi a clasei politice care se face complice la fentarea propriului popor. De… oază… ce să spun? Nu sînt un mizantrop şi aş putea scrie oriunde, de-aş avea răgazul să rescriu, pentru că scrisul începe abia cu re-scrierea…

Grigore VIERU: “Numai credinţa în Dumnezeu m-a ajutat să rămîn în viaţă şi să fac ceva pentru acest neam”

Ana Butnariuc: Domnule Vieru, Dumneavoastră sînteţi autorul cărţii din care elevii culeg literele buche cu buche, Dumneavoastră sînteţi autorul unor cărţi pentru copii, a unor poezii pentru maturi: patriotice, despre mamă, despre baştină… De fapt, ce Vă place mai mult să scrieţi: pentru copii sau ceva patriotic, sau ceva despre baştină, despre mamă?…

Grigore Vieru: Îmi place, în primul rînd, să scriu pentru copii şi, mai ales, mi-a plăcut în anii ‘50-’60, cînd erau vremuri foarte complicate. Atunci m-am retras în lumea copiilor şi scriam poezioare şi cîntece pentru cei mici despre fluturaşi şi despre greieraşi, despre ploaie, limba noastră… Într-un fel, copiii m-au salvat, am scăpat de unele poezii care se cereau în acele timpuri, mai ales pentru cei maturi, dedicate partidului, lui Lenin… Copiii m-au salvat într-un fel…

Anatol Pînzaru: „Tot ce facem noi este despre om, prin om şi pentru om”

• – În cartea sa Portrete cu jobenu-n jos, Pavel Proca scrie: „Cineva spunea că regia e una din cele mai paradoxale profesii: străluceşte ca soarele şi se risipeşte ca fumul”. Domnule Regizor Anatol Pînzaru, cum aţi comenta afirmaţia citată?
• - Teorie despre regie n-am să fac. Nu e momentul şi nu e cazul. Dar vreau să vă spun că regia e o specialitate destul de complicată: apare un text scris (am în vedere materialul dramaturgic) pe care îl citeşte regizorul; acesta observă ce e comun: cum gîndeşte cel care a scris şi cum gîndeşte ăsta, care o să dea viaţă textului. Bineînţeles, tălmăcirea şi învierea unui text depinde de regizor. E un lucru destul de complicat, fiindcă în teatru este şi pictură, este şi muzică, şi… multe alte „ştiinţe” şi arte.