“Comunistul tot comunist rămîne”, îmi scrie un prieten din Bucureşti, apoi îmi propune să vizionez un filmuleţ (de pe UNIMEDIA) cu Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat (PD). Ca de obicei, Lupu răspunde categoric cînd este întrebat despre limba pe care o vorbeşte majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova. De naţionalitate inutil să amintesc, căci dacă cineva spune că vorbeşte limba moldovenească este de la sine înţeles că avem de a face cu un moldov(e)an înrăit.
Cred că dl Lupu se amăgeşte pe sine însuşi. Ca să convină şi să se arate drept un politician care ştie a opri interminabilul război politic din ţara asta, dl Lupu spune că vorbeşte moldoveneşte şi că e moldovean. Pînă la urmă (se) amăgeşte crunt. Ironia sorţii, dumnealui este unul dintre puţinii noştri politicieni cu prestanţă, stăpînind perfect cîteva limbi, inclusiv limba de stat a României, care îi este şi limba maternă. Dar, spune dînsul, e dreptul fiecăruia să-şi (re)boteze limba şi naţionalitatea. Asta chiar dacă numeroşi savanţi lingvişti din Ţară şi de peste hotare, care şi-au dedicat o viaţă întreagă studiului limbii şi culturi române, au pus demult punctul pe “i” în ceea ce priveşte limba moldovenească. Read the rest of this entry »
Vizitele frecvente la Moscova pe care le fac unii demnitari moldoveni amintesc, după cum a menţionat analistul politic Vitalie Ciobanu, de perioada în care pretendenţii la tronul românesc se duceau cu peşcheş la Poarta Otomană. Vizita la Kremlin a tovarăşului Vladimir Voronin şi a fostului său camarad de partid, Marian Lupu, este, parcă, o continuare a unei tradiţii din istoria relaţiilor politice în Ţările Române – pelerinajul la Înalta Poartă a pretendenţilor la tron. Tradiţional, pretendenţii la scaunul domnesc se duceau cu peşcheşuri, cu tot felul de promisiuni la Istanbul, convingîndu-l şi asigurîndu-l pe padişah sau pe sultan de bunele lor intenţii, cu scopul de a obţine tronul mult-rîvnit. Read the rest of this entry »
…”cine a cîştigat votul la moldova 29 iulie” este o întrebare, pentru Google, pe care şi-ar fi pus-o vreun cetăţean al plaiului aflat la muncă peste hotare. Nu ştiu dacă acest blog i-a oferit omului un răspuns exhaustiv şi limpede. Oricum, cetăţeanul mi-a fost musafir…
Cu mai multe zile după alegerile din 29 iulie 2009, am auzit mai mulţi nedumeriţi care se mirau cum de comuniştii au reuşit, chiar şi după diversiunile din 7-8 aprilie, să adune atîtea procente în urne. Cum să nu adune, dom’le, dacă, potrivit rezultatelor CEC (şi nu numai), majoritatea votanţilor din RM au încredere în PCRM?
Pe de altă parte, peste hotarele plaiului, ştim bine, se află electoratul anticomunist al RM, care nu s-a dus de zile bune să se spetească la străini. Numai aşa, în contextul menţinerii PCRM pe arena politicii autohtone, pot motiva sincera, dar năstruşnica întrebare “cine a cîştigat votul la moldova 29 iulie“, pe care şi-a adresat-o înstrăinatul musafir al acestui jurnal electronic. Iată Calul Troian al PCRM în toate alegerile: moldovenii înstrăinaţi, profund anticomunişti, care, din cînd în cînd, mai accesează Google pentru a afla ce se mai întîmplă la baştina lor. Altfel ar fi tragicomic să te prefaci să crezi la nesfîrşit că în RM trăiesc atîţia pro-comunişti…
S-au spulberat şi alegerile anticipate din 29 iulie. Rezultatele le avem pe tavă. Urmează ca evoluţia evenimentelor politice din RM să ajungă culmile aşteptărilor şi/sau neaşteptărilor electoratului. În noul Parlament vom avea cinci partide, toate pronunţîndu-se pentru un viitor mai bun al RM.
Deşi încă pe poziţii, comuniştii au pierdut în faţa partidelor concurente. Dincolo de declaraţii, rămîne de văzut ce face PD, căci PLDM, PL şi AMN şi-au asumat promisiunea de a nu colabora cu partidul de guvenămînt comunist. Să nu uităm că schimbarea pieselor de pe tablă s-a făcut prin efortul şi verticalitatea celor 3 (PLDM, PL şi AMN).
Acum, prin minte îmi trec declaraţiile (pre-)electorale ale comuniştilor. În frunte cu tovarăşul Voronin, toată suflarea comunistă era pentru apărarea Patriei, pentru statalitate, pentru independenţă şi pentru stabilitate. Vor putea oare apăra comuniştii toate aceste “sfinţenii” cu cele doar 48 de mandate?
Dar nu e asta problema! Acum îmi amintesc de figura tovarăşului Voronin de după evenimentele din 7-8 aprilie. De atunci pînă acum, iată, am vizionat, din diferite unghiuri de vedere, numeroase reportaje şi filme documentare despre evenimentele de după 5 aprilie. Îmi aduc aminte de un personaj care îi învinuia pe liberali de haos şi de lovitură de stat. Iar presa pro-comunistă tiraja non-stop ceea ce încolţea în comunul creier stacojiu de pe Bîc. Liberalii erau etichetaţi drept antistatali, trădători de ţară şi de neam. De fapt, toţi necomuniştii erau duşmanii poporului moldov’nesc. Read the rest of this entry »
Ca şi în ajun de 5 aprilie, acum mă aflu într-un autocar. Destinaţia e ACASĂ, în lunca Prutului. Acolo, iată, am de gînd să particip cu un vot contra porcăriilor din jurul meu. Cînd, pe 3 aprilie, mergeam în luncă, autocarul cu pricina era plin cu studenţi. Toţi mergeau acasă ca să voteze pentru un viitor decent, luminos. Acum, autocarul e cam pustiu. Cred că studenţii sînt acasă, în vacanţă. Sper că răbdarea de pînă la 5 aprilie le va alimenta şi acum dorinţa pentru acelaşi viitor luminos, dorit de cînd e Republica Moldova. 29 iulie, ziua alegerilor parlamentare anticipate, va fi un adevărat examen. Să-l susţinem cu succes, căci asta, poate, ni-e una din ultimele şanse.
Am revenit în RîMî. Vreo două săptămîni m-am tot ferit de ceea ce s-a mai întîmplat în înţepenita mea ţară. Cît am fost departe de porcăriile cotidiene (pe care ne-am obişnuit să le suportăm), am trăit multe clipe de-a dreptul memorabile. Acum, trebuie să recunosc, am revenit la… normalitate. La normalitatea noastră păzită foc, la stabilitatea şi la prosperitatea de cimitir, pe care neocomuniştii de aici o sug ca din degete. Am revenit în ţarcul în care m-am născut. Împrejmuit bine cu sîrmă ghimpată, acesta îmi oferă un confort de stînă, ideal pentru legendarul mamifer de turmă. Mioriţa mă/ne urmăreşte. Nu a putut să nu mă recunoască. Ca un blestem, iarăşi se gudură pe lîngă mine…
Am revenit în cotidianul meu de altădată, cenuşiu. Rămas prea mult timp în captivitatea plaiului meu, te vei metamorfoza într-un împăcat cu ceea ce se întîmplă în ţarcul bine păzit dintre Nistru şi Prut. Iar tu vrei să ieşi de aici. Dar eşti oprit. De fapt, ieşirea din prostia de a supravieţui în RîMî e ca şi cum ţi-ai dori, prin eforturi nemăsurate, să nu te îneci la mal.
Am revenit de pe plajele din Mamaia cu bateriile încărcate. Pe 29 iulie voi alege, ca şi pe 5 aprilie, un alt curs al ceea ce se numeşte Republica Moldova. Voi fi onest în cabina de vot. Nu îmi voi bate joc de pămîntul meu. Nu voi scuipa pe mormintele străbuneilor care au fost deportaţi de regimul criminal comunist. Voi alege cu capul, nu cu alte organe…
Conştient de consecinţele post-29 iulie nu tocmai ideale, voi continua să păşesc pe aceeaşi cărare. Inevitabil, voi face încă un pas către mal.
Ca de o ciumă, nu putem scăpa de electorale. Voturile noastre sînt sterile, iar, după alegeri, cei care ţin cu tot dinadinsul să ne conducă se sparg ca nişte bule de săpun. Oamenii îs lehămetiţi să-i tot audă. Nu mai cred în promisiunile lor. Oamenii de rînd află cine e cutare sau cutare mahăr politic doar din patru în patru ani. Iată că anul 2009 a venit pe capul nostru cu tocmai două electorale! Şi încă nu se ştie dacă, pînă la sfîrşitul acestui an, nu ne vom mai plimba pînă la urnele de vot. Alegem, alegem… Cu cît e mai bogată oferta electorală, cu atît mai înzecită e dorinţa de a se ajunge la putere.
De obicei, se crede că în anii electorali oamenii simpli sînt îndestulaţi cu produse alimentare ieftine. Partidele politice au grijă de aceasta! Macaroanele sînt produsul number 1 în acest sens. O fi speculînd comunişti, democraţii sau liberalii cu aceste trucuri, ce să mai vorbim? Realitatea însă e de altă natură, cu mult mai tristă. Vedem că pe străzile oraşelor noastre avem prea mulţi cerşetori, unii dintre ei muncind toată viaţa în folosul statului. Pentru luminosul nostru plai comunist, muritorii de foame ar trebui să fie o adevărată sulă-n coaste. Nu am să redescopăr bicicleta: o bună parte din proletariatul de vîrsta a treia, majoritatea fiind maşina de vot a comuniştilor, scotocesc prin urnele de gunoi. La alegeri, în grabă, aceştia o fi aruncînd cu sinceritate fişele de vot în urne, ca mai apoi să aibă ce scotoci în alte urne, de gunoi…
Să analizăm atent colajele de mai jos. Cred că nefericitele personaje sînt din generaţia tovarăşului Voronin. Momentele sînt surprinse în oraşul Bălţi, capitala neoficială a RîMî…
Idee nu am ce va fi în RîMî după 29 iulie. Statalitatea plaiului scîrţîie din toate încheieturile. Patrioţii autodeclaraţi sînt în căutare de alternative: credite, vicleşuguri electorale, declaraţii… Ceva nu a mers în planurile lor. ♦♦♦ Deschid cutia poştală, iar de acolo un teanc de ziare şi reclame cad pe podea. E Коммунист, iar fişele stacojii fac publicitate partidului de guvernămînt. Deschid un număr de ziar şi rămîn perplex. Doar o aruncătură de ochi în foaia Коммунист-ul m-a înveninat cu mult mai rău decît o muşcătură de viperă. Vai de capul oamenilor care nu au posibilitatea să se informeze şi din Internet! Unde sînt sînt cei care vor să dea jos actuala guvernare? Parcă-i văd cum, după alegerile anticipate, vor renumăra voturile… ♦♦♦ Traiul în RîMî mi se pare o aventură. Un vis cenuşiu care îmi/ne ornează lumina zilelor. Cîtă vreme M1 ne va mai băga în cap poveşti de leagăn? Nu mai pot dormi! ♦♦♦ De ce comuniştii nu se ruşinează cînd declară că îşi iubesc patria? Dacă RîMî nu se năştea ca stat, oare ai cui patrioţi erau să fie neocomuniştii moldovani de astăzi? Culmea, patria pe care o iubesc ei este opera politicienilor pe care îi critică la orice pas. ♦♦♦ Cărămizile statalităţii se ruinează una cîte una. Cad. Peste capul meu, al tău… Nu trebuie să ai probleme cu ochii ca să nu vezi că (cacofonie inevitabilă) comuniştii sînt nişte statalişti vlăguiţi, blegi, ca nişte lupi hămesiţi. Asta o văd chiar şi orbii: în ţara asta blegii nu au cu cine construi un stat. Doar un vot nu le-au ajuns ca să menţină, în pace şi armonie, agonia stabilităţii moldov’neşti. ♦♦♦ Incertitudine… Ce va mai fi?
Primesc de la comentatorul Make love not war un link care mă duce către filmul Cine iubeşte Moldova?, lansat de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Deja vizionasem cele două părţi ale documentarului. Însă calitatea filmului de mai sus (partea I) e net superioară faţă de ceea ce am văzut pe UNIMEDIA cu doar cîteva minute în urmă.
Apariţia documentarelor care reflectă o altă poziţie decît cea oficială nu poate să fie decît de bun augur. Amintesc aici şi de filmele realizate de Partidul Liberal şi Alianţa “Moldova Noastră”.
Din păcate, la instituţiile media cu acoperire naţională se spune şi acum că băţul are un capăt, nu două. Ne-am pomenit iarăşi în plină campanie electorală. E clar, deznodămîntul electoralelor pe care trebuie să le suportăm continuă să ne joace festa din 2001, ba chiar de mai mult timp, de cînd, ca prin minune, ne-am “dezlipit” de urss. Sărăcia şi minciuna înfloresc, iar politicienii din varii tabere vor să convingă oamenii că anume ei doresc să scoată Republica Moldova din mizerie. Pe cine să credem?
Vă invit să (re)vizionaţi filmuleţul de mai sus. Spre deosebire de titlul extrem de negativ al “filmului” Atacul asupra Moldovei, realizat de către jurnalistul Constantin Starîş, Cine iubeşte Moldova? pare a promova un mesaj fără ascunzişuri, iar asta chiar prin titlul său pozitiv…
