(video) 17 ani de legendă. Ion şi Doina

Săptămîna aceasta, românii de pe ambele maluri ale Putului vor comemora 17 ani de la trecerea în nefiinţă a cuplului  Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Prin acest filmuleţ, membrii Grupului de Iniţiativă al Românilor din Basarabia (GIRB), studenţi ai Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, îşi manifestă recunoştinţa pentru contribuţia cuplului Teodorovici la reîntregirea nemului nostru, pentru tot ce au făcut în scurta lor viaţă lumească întru promovarea valorilor naţioanale, a culturii şi limbii române în Basarabia. GIRB

Eugeniu COŞERIU: “Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate care nu numai că nu vrea să se integreze, dar să te integreze ea pe tine”

… nu pot fi tolerant cu o comunitate, care fiind minoritară în ţara mea, pretinde totuşi să aibă în toate domeniile toate drepturile majorităţii, să ocupe funcţii de stat, să facă parte pe picior de egalitate din administraţia şi Guvernul Ţării etc., vorbind peste tot numai propria ei limbă şi necunoscînd limba majorităţii. Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate, în acest sens neleală, care nu numai că nu vrea să se integreze, dar – poate fără să-şi dea bine seama de asta – vrea, în fond, să te integreze ea pe tine, deoarece rămînînd ea însăşi monolingvă, te constrînge pe tine să devii bilingv; să înveţi în limba ei, ca să te înţelegi cu ea. Sau, mai corect, dacă cineva locuieşte de treizeci de ani în ţara mea şi nu s-a străduit cîtuşi de puţin să-mi înveţe limba, fiindcă e convins s-o învăţ, eu pe a lui, sau dacă cineva vine în ţara mea ca domn şi stăpîn colonial şi pretinde, direct sau indirect, să-mi impună limba lui, nu mai pot fi tolerant. Nu-i cer, se înţelege, nici în acest caz, minorităţii să înveţe limba mea părăsindu-şi-o pe a ei, fiindcă asta ar însemna să fiu şovinist; dar îi cer să înveţe şi limba mea, dacă vrea să participe ca egal în viaţa publică a Ţării. Pot şi am datoria morală să fiu tolerant cu minoritarii de bună-credinţă şi toleranţi, nu însă cu o minoritate imperialistă şi intolerantă care pretinde să impună limba ei populaţiei băştinaşe şi majoritare. A fi tolerant, repet, nu înseamnă a accepta pasiv intoleranţa lingvistică a altora şi nu înseamnă a se supune în mod servil imperialismului şi colonialismului lingvistic. Aceasta n-ar mai fi toleranţă, ci masochism lingvistic.

Eugeniu COŞERIU, Alteritate, toleranţă şi masochism (Dialog cu un elev despre politica şi etica lingvistică) // RLŞL, 1997, nr. 3

Crenvurștii din Casa Poporului

Dacă o fi să mor, nu vreau să ajung în Rai, ci în Casa Poporului. Mai multă liniște ca pe holurile acelea imense și atîta molcomeală ademenitoare a somnului n-am mai întîlnit. Canapele pe care ai putea dormi liniștit, lăsîndu-te doar gîdilat de soarele care pătrunde fără sfială prin geamurile imense și care îți creează impresia unei protecții nemăsurate. Ce ți se poate întîmpla în Casa Poporului?

Un oraș într-o clădire, cu oamenii lui, unii venetici, alții care parcă s-au născut acolo. Ceea ce este bizar e tocmai faptul că ignorăm „veteranii” și-i luăm în vizor doar pe cei care stau la tribune și care nu ajung niciodată să stingă lumina care izvorăște din miile de beculețe ale candelabrelor, ca dintr-un brad de Crăciun. Funcționărașii care se plimbă cu dosare sub braț și care sînt mai mult decît amabili să-ți indice etajul sau sala pe care le cauți sînt blestemați de anonimat.

A noastră cugetăreaţă, HIV-limbistică şi gîngavă intelighenţie

“… intelectualul nu este determinat mecanic de o profesie, ci de o stare de spirit a omului”

Cuvîntul “intelectual” a apărut în mai multe texte publicate aici. Expresele sub(t)capitolele A, B, C pe care le-am dedicat difuzei epopei intelectualiceşti din Basarabia sînt doar unele dintre puţinele mele tentative de (auto)cunoaştere a ceea ce, în opinia unora, s-ar înţelege prin noţiunea de intelectual. Sigur, departe de mine ambiţia de a ţipa un diagnostic pentru chinurile facerii, amplificate şi mai mult de o du-te-vino sulă înfiptă-n coasta intelighenţiei. Cu gîndul la ceea ce s-a spus pînă acum, iar despre asta rarisimii noştri Oameni de Cultură au vorbit mult şi bine, am de gînd să creionez un episodic profil al intelectualităţii din RîMî. Pentru moment, am lăsat deoparte cărţile bune, iar asta ca să îmi ajungă mai mult timp pentru dulcea zăbavă a re-cetitului cărţii Raftul cu himere de Eugen Lungu. Eseul Intelectualii din aceast volum de eseuri bine scrise m-a readus în albia reflecţiilor pe marginea “celor n probleme” ale clasei noastre dezrădăcinate, dar gînditoare. Aduc în prim-plan şi un strop din materia cenuşie, aceasta fiind un produs dumnezeiesc care, în pofida mizeriei şi a sărăciei naţionale, ne inspiră, iată, mîndrie. Să fie această mîndrie cu… acoperire? În continuare, vă invit să zăbovim asupra unor rînduri gîndite de exemplarul intelectual basarabean Eugen Lungu. Aşadar, după un şuvoi de cuvinte potrivite la locul potrivit, să punem pe cîntar mîndria de pe feţele luminatelor minţi …

Ribbentropa Molotova. Abrevierea R[î].M[î].

Cu abrevierea R.M. mulţi concetăţeni au început a se identifica. Oare chiar ne reprezintă cu adevărat Rî.Mî ? Deschid cartea Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate de Vasile Gârneţ şi recitesc “Bine aţi venit în R.M.! “, un articol publicat în Contrafort încă în decembrie 2000. În continuare, vă invit să (re)citiţi cîteva fragmente de inadecvare la realităţile tragicomice din jurul nostru…

Ecouri. Caragiale şi “Intelectualii…”

Căutam în biblioteca mea o carte la care ţin mult. Este vorba despre Momente şi schiţe de I.L. Caragiale. Am găsit-o! Caragiale nu se răsuflă niciodată, e mereu actual. Clasicul literaturii române m-a impresionat întotdeauna. Inconfundabilul său stil narativ din schiţe nu m-a obosit. Pe Caragiale obişnuiesc să-l citesc mai cu seamă primăvara tîrziu sau vara, în luna iunie. Iată, anume în această perioadă însorită, recunosc, îmi place cel mai mult să revin la unul dintre cei mai spirituali autori români.

Acum, recitind schiţa Intelectualii…, am găsit de cuviinţă să lansez o nouă categorie de postări. Se va numi… ecouri, să zicem. Aici voi publica cele mai reprezentative (în vizunea mea) fragmente din operele pe care le voi (re)citi. Aparteneţa culturală, geografică sau de altă natură a cutărui sau cutărui autor nu va fi un principiu de selecţie. Voi pune preţ pe textele care nu şi-au epuizat mesajul, care sînt mereu actuale.