Armata Naţională şi (in)dependenţa RM

Dacă nu accesam unele site-uri informative cu care m-am obişnuit, nu aveam să îmi amintesc de Ziua Armatei Naţionale. Se zice că Armata Naţională a Republicii Moldova a ajuns azi la majorat, a împlinit 18 ani. Această structură militară este tot atît de tînără ca şi suverana şi independenta Republica Moldova, codaşul stat european aproape în toate privinţele.

Ei bine. Ce semnificaţie să aibă pentru tineretul de azi ziua de 3 septembrie? Probabil că cei care au făcut armată (sau fac) au motive întemeiate pentru a sărbători această zi. Eu nu am nici măcar un motiv. Sărbătoarea naţională “Limba Noastră cea Română”, de exemplu, are mai mult sens pentru mine decît oricare altă sărbătoare naţională. Ca naţiune, vorbitoare de limba română, nu putem exista în afara limbii materne. În 1989, limba română din Basarabia a fost descotoşmănată de straiele-i păgîne, fiind înfăşurată în mantia-i firească – grafia latină. Aşadar, indipendenţa lingvistică avea să fie, din păcate cu multe excepţii, cucerită odată şi pentru totdeauna.

După ce, la 27 august 1991, fosta RSSM şi-a declarat independenţa faţă de agonica URSS, guvernarea de la Chişinău a instituit Armata Naţională, care trebuia să fie un garant al unităţii şi integrităţii nou-apărutului stat Republica Moldova.

Grigore PETRENCO: “Îmi pare rău că vă e ruşine să recunoaşteţi că denumirea de limba moldovenească este una istorică şi firească”

Tînărul deputat comunist Grigore Petrenco s-a avîntat într-o “polemică” aprinsă ce viza “denumirea corectă” a limbii de stat, vorbită şi scrisă în Republica Moldova. “Dezbaterea” a fost iniţiată de către bloggeriţa Oxana Greadcenco în ajunul Sărbătorii naţionale Limba Noastră cea Română. Pe reţeaua de socializare Facebook, bloggeriţa a publicat următorul tweet:

Pentru a evita termenul “limba română”, unii jurnalişti de la Radio Moldova îi zic “limba vechilor cazanii”. Tot mai bine aşa decît “moldovenească”

După publicarea tweet-ului în seara de 29 august, “polemicile” despre limba pe care o vorbim au continuat pînă după miezul nopţii. În esenţă, comentariile comunistului Petrenco reflectă poziţia partidului (pe) care îl reprezintă. În mediul academemic, asemenea dezbateri au fost epuizate, ele deja fiind arhivate dincolo de maculatele rafturi cu literatură care a promovat şi încă mai promovează ideea moldovenismului primitiv. Cu argumente ştiinţifice, savanţii lingvişti au combătut existenţa unei limbi moldoveneşti, atribuită, încă din epoca stalinismului, vorbitorilor dintre Nistru şi Prut. În continuare, fără a califica convingerile peceremistului, vă invit să vedeţi screenshot-urile care conţin “polemica” facebook-istului comunist Grigore Petrenco, pe care, ironic, Mihai Bologan îl recomandă ca prieten pe site-ul popular de socializare.

Moldova “contra” Moldovei

Colaj: unimedia.md

S-au spulberat şi alegerile anticipate din 29 iulie. Rezultatele le avem pe tavă. Urmează ca evoluţia evenimentelor politice din RM să ajungă culmile aşteptărilor şi/sau neaşteptărilor electoratului. În noul Parlament vom avea cinci partide, toate pronunţîndu-se pentru un viitor mai bun al RM.

Deşi încă pe poziţii, comuniştii au pierdut în faţa partidelor concurente. Dincolo de declaraţii, rămîne de văzut ce face PD, căci PLDM, PL şi AMN şi-au asumat promisiunea de a nu colabora cu partidul de guvenămînt comunist. Să nu uităm că schimbarea pieselor de pe tablă s-a făcut prin efortul şi verticalitatea celor 3 (PLDM, PL şi AMN).

Acum, prin minte îmi trec declaraţiile (pre-)electorale ale comuniştilor. În frunte cu tovarăşul Voronin, toată suflarea comunistă era pentru apărarea Patriei, pentru statalitate, pentru independenţă şi pentru stabilitate. Vor putea oare apăra comuniştii toate aceste “sfinţenii” cu cele doar 48 de mandate?

Dar nu e asta problema! Acum îmi amintesc de figura tovarăşului Voronin de după evenimentele din 7-8 aprilie. De atunci pînă acum, iată, am vizionat, din diferite unghiuri de vedere, numeroase reportaje şi filme documentare despre evenimentele de după 5 aprilie. Îmi aduc aminte de un personaj care îi învinuia pe liberali de haos şi de lovitură de stat. Iar presa pro-comunistă tiraja non-stop ceea ce încolţea în comunul creier stacojiu de pe Bîc. Liberalii erau etichetaţi drept antistatali, trădători de ţară şi de neam. De fapt, toţi necomuniştii erau duşmanii poporului moldov’nesc.

Cine nu va mai vota cu coaiele?

Cu palma dreaptă lipită strîns de piept, deasupra inimii, cred, aşa cum crede şi Oleg Brega, că nu voi mai vota cu coaiele. Destul! La 29 iulie trebuie, aşa cum pot, să mă împotrivesc ştafetelor electorale. După 5 aprilie curent, fără a mai ridica ochii către soare, credeam că Republica Moldova s-a adîncit şi mai mult în bezna deznădejdii. Dar iată că acum avem şansa să alegem ceea ce vrem. Pentru că nu mai vrem să-i răbdăm pe cei care ne prostesc, mai avem o şansă, atît de rară, să alegem cu capul, nu cu alte organe, instinctuale…

Cine iubeşte Moldova?

Primesc de la comentatorul Make love not war un link care mă duce către filmul Cine iubeşte Moldova?, lansat de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM).  Deja vizionasem cele două părţi ale documentarului. Însă calitatea filmului de mai sus (partea I) e net superioară faţă de ceea ce am văzut pe UNIMEDIA cu doar cîteva minute în urmă.

Apariţia documentarelor care reflectă o altă poziţie decît cea oficială nu poate să fie decît de bun augur. Amintesc aici şi de filmele realizate de Partidul Liberal şi Alianţa “Moldova Noastră”.

Din păcate, la instituţiile media cu acoperire naţională se spune şi acum că băţul are un capăt, nu două. Ne-am pomenit iarăşi în plină campanie electorală. E clar, deznodămîntul electoralelor pe care trebuie să le suportăm continuă să ne joace festa din 2001, ba chiar de mai mult timp, de cînd, ca prin minune, ne-am “dezlipit” de urss. Sărăcia şi minciuna înfloresc, iar politicienii din varii tabere vor să convingă oamenii că anume ei doresc să scoată Republica Moldova din mizerie. Pe cine să credem?

Vă invit să (re)vizionaţi filmuleţul de mai sus. Spre deosebire de titlul extrem de negativ al “filmului” Atacul asupra Moldovei, realizat de către jurnalistul Constantin Starîş, Cine iubeşte Moldova? pare a promova un mesaj fără ascunzişuri, iar asta chiar prin titlul său pozitiv…

Democraţia şi alte bunătăţi

În jurul meu aud vorbindu-se foarte des despre democraţie, integrare în UE, dezintegrare din CSI, apoi (iar ?) reintegrare în CSI. Mai aud vorbindu-se despre reducerea/”domesticirea” corupţiei, despre lupta cu sărăcia şi tot aşa. Probabil că orice om clarvăzător care aude toate aceste vorbe îşi dă seama de neputinţa intrinsecă a plaiului nostru. Cu cît mai mult se vorbeşte despre democraţie, cu atît mai mult aceasta lipseşte. Iar dacă, vezi bine, cuvîntul “corupţie” e pe limba multora, şi acest fenomen e departe de a se ofili. Cu cît politicienii declară deschis că ei lucrează pentru consolidarea statalităţii noastre foarte seculare, cu atît mai mult aceştia pun umărul la dezbinarea societăţii, sporind astfel descrescreşterea plaiului prin varii acţiuni, adesea duplicitare. Nu degeaba sîntem vestiţi în lume drept o ciudată “naţie” a dublelor standarde. Iată aşa e cu vorbele şi cu bunătăţile în acest colţişor uitat al planetei !

P.S. Nu mai insist asupra faptului că noţiuni precum “democraţie”, “război”, “patriotism” etc. au o încărcătură semantică extrem de opacă, difuză. Pentru mine, “patriotismul” este cu totul altceva decît pentru tuşa Mărioara din Năduşita, care, dacă o “provoci”, nu-şi aminteşte pentru cine a votat ultima dată. Dar ce să mai vorbim despre un individ care habar nu are ce mişună cu mult peste graniţa vestică şi cu puţin peste aşa-zisa “graniţă” estică. Un lucru pare a fi mai lipede: acolo unde se termină răul, începe binele. Dar ce este “binele” şi “răul” ?…

Presa vs cetăţenii

Se ştie: în RM, presa se împarte în două tabere evidente: (1) presa care laudă partidul de guvernămînt şi (2) presa care nu laudă partidul de guvernămînt. Ceea ce este lăudat de jurnaliştii din prima tabără, cum se vede, jurnaliştii din a doua tabără de presă critică. Şi invers. Astfel, unul şi acelaşi eveniment are parte de (cel puţin) două interpretări. Se pare că în aceste împrejurări, un cetăţean apartid, dar care totuşi îşi îndeplineşte datoria de cetăţean în faţa urnei de vot, este tentat să creadă că în RM presa este, de fapt, lipsită de independenţă. Dacă cel puţin presa proguvernamentală şi-ar mai tempera nesfîrşitul proces de lustruire a imagini ălor mari şi tari, ce ar face presa de opoziţie, care pretinde că respectă întregul pachet de norme deontologice ale profesiei? În ambele cazuri, cred, cele două tabere ale Puterii a 4-a îşi construiesc mesajele cu scopul de a susţine un anumit interes. Un echilibru absolut dezinteresat între două opinii contradictorii nu am prea întîlnit în presa autohtonă.