“Comunistul tot comunist rămîne”, îmi scrie un prieten din Bucureşti, apoi îmi propune să vizionez un filmuleţ (de pe UNIMEDIA) cu Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat (PD). Ca de obicei, Lupu răspunde categoric cînd este întrebat despre limba pe care o vorbeşte majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova. De naţionalitate inutil să amintesc, căci dacă cineva spune că vorbeşte limba moldovenească este de la sine înţeles că avem de a face cu un moldov(e)an înrăit.
Cred că dl Lupu se amăgeşte pe sine însuşi. Ca să convină şi să se arate drept un politician care ştie a opri interminabilul război politic din ţara asta, dl Lupu spune că vorbeşte moldoveneşte şi că e moldovean. Pînă la urmă (se) amăgeşte crunt. Ironia sorţii, dumnealui este unul dintre puţinii noştri politicieni cu prestanţă, stăpînind perfect cîteva limbi, inclusiv limba de stat a României, care îi este şi limba maternă. Dar, spune dînsul, e dreptul fiecăruia să-şi (re)boteze limba şi naţionalitatea. Asta chiar dacă numeroşi savanţi lingvişti din Ţară şi de peste hotare, care şi-au dedicat o viaţă întreagă studiului limbii şi culturi române, au pus demult punctul pe “i” în ceea ce priveşte limba moldovenească. Read the rest of this entry »
Scriam odată că am obiceiul să mai Canon-izez unele inscripţii de pe gardurile şi de pe pereţii din preajmă. Graffiti mi-au atras întotdeauna atenţia. Graffitiştii, producătorii de inscripţii, se exprimă tăcut şi “pe furiş”. Este şi asta o formă de exprimare, numai că nepotrivită pentru epoca tehnologiilor şi a posibilităţile de comunicare în care trăim. Să vedem, în continuare, mai multe inscripţii pe care le-am înveşnicit zilele astea. Mesajul textelor de pe pereţii şi de pe gardurile din Bălţi este mai mult decît sensibil şi nu te poate lăsa indiferent… Read the rest of this entry »
Raiul moldav, stabilitatea milenară, care pînă mai ieri ne definea bunătatea sufletească, unitatea naţională şi efectul făuririi parcă s-au năruit. Electoratul comunist a căzut în panică. “La putere au venit românii…” Văicăreli de acest gen am auzit în repetate rînduri. Cică, odată cu venirea lui Ghimpu în Parlament, nu se plătesc pensiile, bursele, criza s-a adîncit ca niciodată, iar minorităţile naţionale (mai cu seamă ruşii) urmează să fie izgonite în ţările múme.
Aberaţii de acest gen aud de mai mult timp. Societatea în care trăiesc a fost într-atît de înveninată, atît de îmbolnăvită de acea extrem de agasantă propagandă pro-comunistă şi antiromânească, încît şi astăzi, cînd avem un deznodămînd politic foarte clar, “temerile” unor nostalgici încă persistă. Simpatizanţii PCRM par acum complexaţi în faţa schimbării. Doar s-au deprins cu stabilitatea retrogradă de pînă mai ieri. Read the rest of this entry »
Zilele astea am găsit pe rafturile copilăriei o… carte ciudată. Nu m-a mirat faptul că e tipărită în chirilică. Nu, pentru că pe rafturile mele asta nu e unica tipăritură într-o grafie străină de limba română. Mi-au sărit în ochi sculele de partid: secera şi ciocanul. Habar n-am cum de cărţulia a ajuns acolo unde nu avea ce căuta. E vorba despre Constituţia (lejea fundamentală a Republicii Sovetice Socialiste Moldoveneşti), scoasă de sub tipar, în 1979, la Chişinău. Broşura (64 de pagini) s-a păstrat destul de bine. Doar marginile paginilor şi coperta sînt îngălbenite de vreme. În Basarabia însă, principiile din Constituţia… au tot fost şi încă mai sînt ţinute în comă de toate regimurile care s-au perindat sau care, din fericire, au intrat în agonie. Am făcut o selecţie fotografică. Să ne amuzăm citind formulările pe cît de naive, pe atît de ridicole dintr-o broşură care, pe vremea sovieticilor, substituia Biblia… Read the rest of this entry »
Corb la corb nu scoate ochii, spune proverbul. Uite că acest adevăr nu mai e valabil dacă punem pe acelaşi cîntar două forţe diabolice – fascismul şi comunismul, ultimul încă neintrat definitiv în istorie. Zilele trecute am ajuns din întîmplare pe un site al unui ziar pro-comunist din Chişinău. Am dat peste un articol semnat de un profesor de istorie. Acesta, chipurile, îl învinuieşte pe primarul constănţean Radu Mazăre de pro-fascism. Desigur, nu a fost o noutate şoc pentru mine. Despre ingenioasa idee a lui Mazăre ştiam încă de cînd eram în Mamaia, unde, pe o scenă de modă, primarul Constanţei a apărut într-un costum de ofiţer german din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nimic ieşit din comun în materie de modă, necum de… politică! Doar îl ştim pe primarul de Constanţa drept un om care sparge tiparele atunci cînd este vorba de implicaţiile sale în high society. Atîta doar că această “obrăznicie” a lu’ Mazăre a făcut de cîteva ori înconjurul Europei, marcînd profund toţi vătămaţii neuroni ai creierilor comunişti de pe aiurea, atît cîţi au mai rămas, chiar dacă în profundă criză de bilă, poate şi debilă. Read the rest of this entry »
Am revenit în RîMî. Vreo două săptămîni m-am tot ferit de ceea ce s-a mai întîmplat în înţepenita mea ţară. Cît am fost departe de porcăriile cotidiene (pe care ne-am obişnuit să le suportăm), am trăit multe clipe de-a dreptul memorabile. Acum, trebuie să recunosc, am revenit la… normalitate. La normalitatea noastră păzită foc, la stabilitatea şi la prosperitatea de cimitir, pe care neocomuniştii de aici o sug ca din degete. Am revenit în ţarcul în care m-am născut. Împrejmuit bine cu sîrmă ghimpată, acesta îmi oferă un confort de stînă, ideal pentru legendarul mamifer de turmă. Mioriţa mă/ne urmăreşte. Nu a putut să nu mă recunoască. Ca un blestem, iarăşi se gudură pe lîngă mine…
Am revenit în cotidianul meu de altădată, cenuşiu. Rămas prea mult timp în captivitatea plaiului meu, te vei metamorfoza într-un împăcat cu ceea ce se întîmplă în ţarcul bine păzit dintre Nistru şi Prut. Iar tu vrei să ieşi de aici. Dar eşti oprit. De fapt, ieşirea din prostia de a supravieţui în RîMî e ca şi cum ţi-ai dori, prin eforturi nemăsurate, să nu te îneci la mal.
Am revenit de pe plajele din Mamaia cu bateriile încărcate. Pe 29 iulie voi alege, ca şi pe 5 aprilie, un alt curs al ceea ce se numeşte Republica Moldova. Voi fi onest în cabina de vot. Nu îmi voi bate joc de pămîntul meu. Nu voi scuipa pe mormintele străbuneilor care au fost deportaţi de regimul criminal comunist. Voi alege cu capul, nu cu alte organe…
Conştient de consecinţele post-29 iulie nu tocmai ideale, voi continua să păşesc pe aceeaşi cărare. Inevitabil, voi face încă un pas către mal.
Ca de o ciumă, nu putem scăpa de electorale. Voturile noastre sînt sterile, iar, după alegeri, cei care ţin cu tot dinadinsul să ne conducă se sparg ca nişte bule de săpun. Oamenii îs lehămetiţi să-i tot audă. Nu mai cred în promisiunile lor. Oamenii de rînd află cine e cutare sau cutare mahăr politic doar din patru în patru ani. Iată că anul 2009 a venit pe capul nostru cu tocmai două electorale! Şi încă nu se ştie dacă, pînă la sfîrşitul acestui an, nu ne vom mai plimba pînă la urnele de vot. Alegem, alegem… Cu cît e mai bogată oferta electorală, cu atît mai înzecită e dorinţa de a se ajunge la putere.
De obicei, se crede că în anii electorali oamenii simpli sînt îndestulaţi cu produse alimentare ieftine. Partidele politice au grijă de aceasta! Macaroanele sînt produsul number 1 în acest sens. O fi speculînd comunişti, democraţii sau liberalii cu aceste trucuri, ce să mai vorbim? Realitatea însă e de altă natură, cu mult mai tristă. Vedem că pe străzile oraşelor noastre avem prea mulţi cerşetori, unii dintre ei muncind toată viaţa în folosul statului. Pentru luminosul nostru plai comunist, muritorii de foame ar trebui să fie o adevărată sulă-n coaste. Nu am să redescopăr bicicleta: o bună parte din proletariatul de vîrsta a treia, majoritatea fiind maşina de vot a comuniştilor, scotocesc prin urnele de gunoi. La alegeri, în grabă, aceştia o fi aruncînd cu sinceritate fişele de vot în urne, ca mai apoi să aibă ce scotoci în alte urne, de gunoi…
Să analizăm atent colajele de mai jos. Cred că nefericitele personaje sînt din generaţia tovarăşului Voronin. Momentele sînt surprinse în oraşul Bălţi, capitala neoficială a RîMî…
Primesc de la comentatorul Make love not war un link care mă duce către filmul Cine iubeşte Moldova?, lansat de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Deja vizionasem cele două părţi ale documentarului. Însă calitatea filmului de mai sus (partea I) e net superioară faţă de ceea ce am văzut pe UNIMEDIA cu doar cîteva minute în urmă.
Apariţia documentarelor care reflectă o altă poziţie decît cea oficială nu poate să fie decît de bun augur. Amintesc aici şi de filmele realizate de Partidul Liberal şi Alianţa “Moldova Noastră”.
Din păcate, la instituţiile media cu acoperire naţională se spune şi acum că băţul are un capăt, nu două. Ne-am pomenit iarăşi în plină campanie electorală. E clar, deznodămîntul electoralelor pe care trebuie să le suportăm continuă să ne joace festa din 2001, ba chiar de mai mult timp, de cînd, ca prin minune, ne-am “dezlipit” de urss. Sărăcia şi minciuna înfloresc, iar politicienii din varii tabere vor să convingă oamenii că anume ei doresc să scoată Republica Moldova din mizerie. Pe cine să credem?
Vă invit să (re)vizionaţi filmuleţul de mai sus. Spre deosebire de titlul extrem de negativ al “filmului” Atacul asupra Moldovei, realizat de către jurnalistul Constantin Starîş, Cine iubeşte Moldova? pare a promova un mesaj fără ascunzişuri, iar asta chiar prin titlul său pozitiv…
Toată lumea citeşete. Zilele astea, aproape toţi oamenii pe care i-am văzut odihnindu-se pe băncile din centrul urbei răsfoiau Коммунист (Comunistul). Ultimul număr electoral al acestui ziar de partid era distribuit cu hărnicie de către două adolescente în roşu, pline de viaţă. Una dintre ele mi-a întins o gazetă (după asta, în interiorul acelui număr mai descoperisem un alt număr, de acelaşi fel). “Pajalusta! Ăta dlea vas!“, mi-a spus hotărît o tovarăşă domnişoară. “Şto ăta?“, am făcut-o pe prostul, cu grijă să nu rămîn aşa. “Коммунист – naşa gazeta!“, cu mîndrie mi s-a lăudat tînăra comunistă. “Ooooo! Коммуниииииииист!… Haroşaia gazeta, haroşaia partia!“, am exclamat cu un soi de intonaţie (auto)ironică, neînţeleasă de adolescenta secerociocanică. Read the rest of this entry »
Co
Toată lumea citeşete. Zilele astea, aproape toţi oamenii pe care i-am văzut odihnindu-se pe băncile din centrul urbei răsfoiau Коммунист (Comunistul). Ultimul număr electoral al acestui ziar de partid era distribuit cu hărnicie de către două adolescente în roşu, pline de viaţă. Una dintre ele mi-a întins o gazetă (după asta, în interiorul acelui număr mai descoperisem un alt număr, de acelaşi fel). “Pajalusta! Ăta dlea vas!“, mi-a spus hotărît o tovarăşă domnişoară. “Şto ăta?“, am făcut-o pe prostul, cu grijă să nu rămîn aşa. “Коммунист – naşa gazeta!“, cu mîndrie mi s-a lăudat tînăra comunistă. “Ooooo! Коммуниииииииист!… Haroşaia gazeta, haroşaia partia!“, am exclamat cu un soi de intonaţie (auto)ironică, neînţeleasă de adolescenta secerociocanică. 