Pentru dezarmarea RM. “Petardele” RG-42 şi altele

Grenada RG-42, care a explodat în PMAN miercuri, de Ziua Chişinăului, mi-a amintit de unele “jucării” ale celor din generaţia mea. Pe atunci era în toi războiul de pe Nistru. Cei veniţi de pe frontul de est, din fire gospodari strîngători, aduceau pe la casele lor cîte o grenadă, cîte un Kalaşnikov, pistoale, muniţii etc. Pe atunci, aşa s-a “înarmat” pînă-n dinţi aproape toată republicuţa. Acum îmi aduc aminte de ai mei camarazi, cărora, prin anii ‘94, ‘95, ‘96, nu le lipseau din buzunare cartuşe de tot soiul. Se mîndreau cu ele, iar cine deţinea mai multe cartuşe era mai krutoi. De cei care aveau muniţii antitanc nu mai pomenesc, ei erau un fel de lideri.

Parcă acum ţin minte cum la tradiţionalele ruguri de Paşti, ruguri antiecologice, care se mai practică, din păcate, şi azi, aruncam în foc multe cartuşe de Kalaşnikov. De ce? Pentru că acestea erau petardele noastre de atunci. Erau pentru noi cele mai impresionante jucării. Parcă şi acum aud şuierăturile fioroase ale gloanţelor care zburau haotic deasupra capetelor noastre aplecate, dosite de nişte anvelope fragile.

Pensionarii provocatori, “tarifele liberale” şi politica

Ceea ce am văzut azi în centrul Chişinăului, în preajma Primăriei municipiului, este, în cea mai mare măsură, unul dintre proastele rezultate ale guvernării precedente.  Panicaţi şi nu pea, mămucile şi tătucii, adunaţi de către o Laguta de la “Salvgardare” în faţa Primăriei, au protestat vehement contra deciziei Consiliului Municipal Chişinău vizavi de majorarea firească, motivată economic, a tarifelor la apă şi la călătoriile în transportul public. Iniţial, organizatorii protestului au anunţat că vor picheta Primăria. În cele din urmă, mulţimea în etate a preferat, în locul unui dialog constructiv, să ţipe şi să înjure administraţia Primăriei.

Protestul neautorizat din faţa Primăriei din Chişinău este expresia unei societăţi dezbinate etnic, lingvistic şi politic. Cred că nu numai preţurile crescînde la servicii au aprins scînteia. În R. Moldova mocneşte un foc aţîţat de cîţiva ani buni. Acest foc poate izbucni oricînd, indiferent de cine ar deţine cheia puterii – comuniştii, liberalii sau alţii. Azi am văzut o societate nostalgică. Am auzit că în trecut se trăia cu mult mai bine. Am auzit că noua guvernare e fascistă, avidă de putere, leneşă şi tot aşa…

(foto) Lustraţi-vă, tovarăşi!

Un grup de hydeparkişti s-au adunat în faţa Guvernului RM din Chişinău pentru a sensibiliza opinia publică vizavi de necesitatea unei Legi a Lustraţiei. Azi, de ziua crucii, participanţii la miting au îndemnat clasa politică (şi nu numai) să “pună cruce pe secretele securităţii”. De la un microfon liber, s-a vorbit şi despre dreptul de acces la informaţie. Mai jos, vedeţi un fotoreportaj de la eveniment.

(foto) Autogara Centrală din Chişinău. Necredinciosul Penoz

lui Penoz necredinciosul

Ieri, parţial alaltăieri, am fost în Chişinău. De ajuns în capitală am ajuns cumva. Din cauza unui drum naţional “bombardat” de peste 150 km, am pierdut aiurea mai mult de 3 ore, timp în care aş fi reuşit să cuceresc cel puţin 300 km pe o şosea bună. Ei bine, ajuns în Chişinău, concertul nu s-a terminat deodată. De la una dintre periferiile oraşului pînă la Autogara Centrală am mai răbdat vreo 30 de minute bune. În preajma Autogări Centrale (!) se află o piaţă all in one. E Piaţa Centrală. Luat parcă de val, m-am pomenit în mijlocul ei, printre deşeuri şi produse alimentare. Momentan, mi-am cumpărat nişte chifle şi apă. Pînă la Ştefan cel Mare şi Sfînt, bulevardul care sparge centrul Chişinăului, mi-au mai trebuit vreo 20 de minute, chiar dacă, în condiţii normale, această distanţă aş fi putut să o parcurg în doar 5 minute.

În penultima postare aminteam de mizeria sufocantă de la Gara Centrală. Eu o mai rabd, căci aşa se spune despre moldovani. Dar ce face un oaspete, un turist. Ce face bucureşteanul Penoz, de exemplu, care, dacă obţine o viză pentru Republica Moldova, se gîndeşte să treacă prin Chişinău? Nu zic, nici Bucureştiul nu e cheie de biserică. La capitolul curăţenie, se calcă pe bec şi acolo. Oricum, în Bucureşti măcar e mai mult spaţiu; capitala României pare mai aerisită nu ştiu cum, nu ca îngrămăditul, dar ospitalierul Chişinău.

Însemnări chişinăuene

Am parcurs peste 150 km pînă în Chişinău. Dinspre nord, de-a lungul traseului, am văzut mai multe sate. Cu cît te îndepărtezi de Chişinău cu atît mai mult eşti copleşit de mizeria pe care o vezi (aşa se crede). Acum nu mai este credibilă situaţia. Mergi spre Chişinău şi te convingi de starea lamentabilă în care au ajuns satele noastre. Iar gropile din şosele te obosesc şi îţi dau senzaţia unei călătorii în tundră sau undeva într-o stepă. Ajungi în Chişinău, iar mizeria de la Autogara Centrală şi Piaţa Centrală, amplasate în apropiere una de cealaltă, te sufocă. Gunoi. Chişinău este un oraş care ne reprezintă în mare parte.

Ecourile de ieri ale presei libere din RM

Bilanţul unui Summit din capitala oficială a RM

Acum patru ore şi ceva am revenit din capitala oficială în cea neoficială a RM. Am revenit în legendarul Bălţi. Scriam în ultimele două postări că intenţianam să particip la un Summit al Bloggerilor din Chişinău. Totul a decurs cît se poate de bine. Da. Am participat şi eu cum am putut. Deşi, se ştie asta, la un Summit ar trebui să se reunească un grup mai numeros de oameni, ceea ce s-a întîmplat astăzi (de fapt, ieri, căci am trecut de miezul nopţii) la Chişinău a fost mai degrabă o întrevedere bi/tri-laterală care s-a înscris perfect într-un cerc aproape închis. Ceilalţi actori care şi-au anunţat prezenţa la Summit, în stil voroninist, nu s-au prezentat. Astfel, toate chestiunile echipei de lucru au ţinut doar de grija a două persoane: invitatul special L.G. – o bloggeriţă în creştere, subsemnatul şi, desigur, gazda de onoare Dumitru Crudu, scriitorul.

Will they be back ?…