(video) Catastrofa ecologică din lunca Prutului de Mijloc (IV)

Încă un filmuleţ, al treilea, despre dezastrul ecologic din lunca Prutului de Mijloc, regiunea comunei Cuhneşti (Glodeni Republica Moldova). Acţiunile nesăbuite, indiferenţa şi delăsarea băştinaşilor amplifică şi mai mult calamitatea. De o administraţie care ar monitoriza şi ar ţine la control starea ecologică a localităţii nu mai are rost să pomenesc. Se vede că satul e administrat prost. Legile de protecţie a mediului ambiant ori sînt proaste, ori pur şi simplu nu există în ţara asta. Bunăoară, autobuzul ruginit care decorează împrejurările unui izvor, stă acolo de ani de zile. De parcă ar fi prins rădăcini. Izvorul din preajmă este şi el uitat de toţi. “Gospodarilor” negospodari le este în cot de el, împrăştiind în juru-i, fără rost, tot soiul de materiale de construcţie. De parcă această zonă, odinioară verde şi plină de apă, ar fi ajuns acum una din găurile negre ale Republicii Moldova. De cîteva ori pe an, de Paşti, de Crăciun, atunci cînd toţi, chipurile, se apucă de curăţenie, vedem peste tot destule hărmălăi. Aceştia sînt repeziţii, făţarnicii sau cum vreţi. “Grija” lor faţă de mediul ambiant este suptă din degete…

Pînă una alta, dacă cineva se gîndeşte să facă toamna asta o vizită pe tărîmul Pădurii Domneşti din regiunea pe care am prezentat-o în ultimele articole, să vadă bine. Păcat doar că la circa 7-8 kilometri distanţă de aceste locuri se află legendarii noştri zimbri (cărora, cu o altă ocazie, am să le dedic un filmuleţ). Mesajul meu e acesta: pînă cînd unii funcţionari plătiţi din banii publici nu deschid ochii ca să vadă şi să rezolve definitiv problemele strigătoare la cer ale luncii Prutului de Mijloc, NU AVEŢI CE CĂUTA ÎN ZONĂ, OAMENI BUNI!

Oleg Brega, copyright-ul şi Gigantul de la Tübingen

Din cînd în cînd, la categoria ecouri, public unele dintre cele mai reprezentative (în viziunea mea) fragmente din operele pe care le (re)citesc. Despre lansarea ecouri-lor scriam AICI.

În penultimul articol, pentru că în permanenţă trăim o dramă identitară, am găsit de cuviinţă să public un fragment din articolul Alteritate, toleranţă şi masochism, semnat de reputatul lingvist basarabean cu renume mondial Eugeniu Coşeriu. Deşi textele (cel puţin cele traduse în română) lingvistului Eugeniu Coşeriu sînt accesibile oricui, din prima sursă, peste cîteva ore de la publicare am văzut că mai multe site-uri informative au preluat fragmentul apărut aici. Printre acestea sînt Unimedia şi Basarabeni.ro. În pofida faptului că am indicat sursa de unde, la rîndu-mi, am preluat citatul, administratorul celui din urmă site, Basarabeni.ro, dă de înţeles că eu aş fi autorul textului semnat de lingvistul Eugeniu Coşeriu.

Mai delicat însă mi se pare “cazul” portalului curajoşilor – Curaj.net, în spaţiul căruia m-am gîndit că şi-ar găsi loc fragmentul din articolul citat mai sus.

Eugeniu COŞERIU: “Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate care nu numai că nu vrea să se integreze, dar să te integreze ea pe tine”

… nu pot fi tolerant cu o comunitate, care fiind minoritară în ţara mea, pretinde totuşi să aibă în toate domeniile toate drepturile majorităţii, să ocupe funcţii de stat, să facă parte pe picior de egalitate din administraţia şi Guvernul Ţării etc., vorbind peste tot numai propria ei limbă şi necunoscînd limba majorităţii. Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate, în acest sens neleală, care nu numai că nu vrea să se integreze, dar – poate fără să-şi dea bine seama de asta – vrea, în fond, să te integreze ea pe tine, deoarece rămînînd ea însăşi monolingvă, te constrînge pe tine să devii bilingv; să înveţi în limba ei, ca să te înţelegi cu ea. Sau, mai corect, dacă cineva locuieşte de treizeci de ani în ţara mea şi nu s-a străduit cîtuşi de puţin să-mi înveţe limba, fiindcă e convins s-o învăţ, eu pe a lui, sau dacă cineva vine în ţara mea ca domn şi stăpîn colonial şi pretinde, direct sau indirect, să-mi impună limba lui, nu mai pot fi tolerant. Nu-i cer, se înţelege, nici în acest caz, minorităţii să înveţe limba mea părăsindu-şi-o pe a ei, fiindcă asta ar însemna să fiu şovinist; dar îi cer să înveţe şi limba mea, dacă vrea să participe ca egal în viaţa publică a Ţării. Pot şi am datoria morală să fiu tolerant cu minoritarii de bună-credinţă şi toleranţi, nu însă cu o minoritate imperialistă şi intolerantă care pretinde să impună limba ei populaţiei băştinaşe şi majoritare. A fi tolerant, repet, nu înseamnă a accepta pasiv intoleranţa lingvistică a altora şi nu înseamnă a se supune în mod servil imperialismului şi colonialismului lingvistic. Aceasta n-ar mai fi toleranţă, ci masochism lingvistic.

Eugeniu COŞERIU, Alteritate, toleranţă şi masochism (Dialog cu un elev despre politica şi etica lingvistică) // RLŞL, 1997, nr. 3

☭=卍

Corb la corb nu scoate ochii, spune proverbul. Uite că acest adevăr nu mai e valabil dacă punem pe acelaşi cîntar două forţe diabolice – fascismul şi comunismul, ultimul încă neintrat definitiv în istorie. Zilele trecute am ajuns din întîmplare pe un site al unui ziar pro-comunist din Chişinău. Am dat peste un articol semnat de un profesor de istorie. Acesta, chipurile, îl învinuieşte pe primarul constănţean Radu Mazăre de pro-fascism. Desigur, nu a fost o noutate şoc pentru mine. Despre ingenioasa idee a lui Mazăre ştiam încă de cînd eram în Mamaia, unde, pe o scenă de modă, primarul Constanţei a apărut într-un costum de ofiţer german din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nimic ieşit din comun în materie de modă, necum de… politică! Doar îl ştim pe primarul de Constanţa  drept un om care sparge tiparele atunci cînd este vorba de implicaţiile sale în high society. Atîta doar că această “obrăznicie” a lu’ Mazăre a făcut de cîteva ori înconjurul Europei, marcînd profund toţi vătămaţii neuroni ai creierilor comunişti de pe aiurea, atît cîţi au mai rămas, chiar dacă în profundă criză de bilă, poate şi debilă.

Iarăşi merg să votez pentru un alt viitor

Ca şi în ajun de 5 aprilie, acum mă aflu într-un autocar. Destinaţia e ACASĂ, în lunca Prutului. Acolo, iată, am de gînd să particip cu un vot contra porcăriilor din jurul meu. Cînd, pe 3 aprilie, mergeam în luncă, autocarul cu pricina era plin cu studenţi. Toţi mergeau acasă ca să voteze pentru un viitor decent, luminos. Acum, autocarul e cam pustiu. Cred că studenţii sînt acasă, în vacanţă. Sper că răbdarea de pînă la 5 aprilie le va alimenta şi acum dorinţa pentru acelaşi viitor luminos, dorit de cînd e Republica Moldova. 29 iulie, ziua alegerilor parlamentare anticipate, va fi un adevărat examen. Să-l susţinem cu succes, căci asta, poate, ni-e una din ultimele  şanse.

Cine nu va mai vota cu coaiele?

Cu palma dreaptă lipită strîns de piept, deasupra inimii, cred, aşa cum crede şi Oleg Brega, că nu voi mai vota cu coaiele. Destul! La 29 iulie trebuie, aşa cum pot, să mă împotrivesc ştafetelor electorale. După 5 aprilie curent, fără a mai ridica ochii către soare, credeam că Republica Moldova s-a adîncit şi mai mult în bezna deznădejdii. Dar iată că acum avem şansa să alegem ceea ce vrem. Pentru că nu mai vrem să-i răbdăm pe cei care ne prostesc, mai avem o şansă, atît de rară, să alegem cu capul, nu cu alte organe, instinctuale…

Cine iubeşte Moldova?

Primesc de la comentatorul Make love not war un link care mă duce către filmul Cine iubeşte Moldova?, lansat de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM).  Deja vizionasem cele două părţi ale documentarului. Însă calitatea filmului de mai sus (partea I) e net superioară faţă de ceea ce am văzut pe UNIMEDIA cu doar cîteva minute în urmă.

Apariţia documentarelor care reflectă o altă poziţie decît cea oficială nu poate să fie decît de bun augur. Amintesc aici şi de filmele realizate de Partidul Liberal şi Alianţa “Moldova Noastră”.

Din păcate, la instituţiile media cu acoperire naţională se spune şi acum că băţul are un capăt, nu două. Ne-am pomenit iarăşi în plină campanie electorală. E clar, deznodămîntul electoralelor pe care trebuie să le suportăm continuă să ne joace festa din 2001, ba chiar de mai mult timp, de cînd, ca prin minune, ne-am “dezlipit” de urss. Sărăcia şi minciuna înfloresc, iar politicienii din varii tabere vor să convingă oamenii că anume ei doresc să scoată Republica Moldova din mizerie. Pe cine să credem?

Vă invit să (re)vizionaţi filmuleţul de mai sus. Spre deosebire de titlul extrem de negativ al “filmului” Atacul asupra Moldovei, realizat de către jurnalistul Constantin Starîş, Cine iubeşte Moldova? pare a promova un mesaj fără ascunzişuri, iar asta chiar prin titlul său pozitiv…