George MENIUC

Nimic nu trebuie să te sustragă de la lucru. Ceea ce îţi vine acuma în minte, arderea ta lăuntrică, poate dura numai o perioadă anumită. Dacă le scapi – stările sufleteşti, gîndurile, imaginile – rişti să nu le mai trăieşti a doua oară cu aceeaşi intensitate. Vin altele, odată cu viaţa în veşnică schimbare, şi ele se cer exprimate imediat, spre a nu fi pierdute, stratificate-n sendiment. Ceea ce n-ai fixat acum în scris, cu timpul se decolorează, slăbeşte, îşi pierde prospeţimea, ineditul, devine un fel de balast pe seama conştiinţei tale, ca o datorie neachitată. Mai tîrziu îţi pare nespus de rău că ai lăsat să-ţi treacă frămîntările sufleteşti aşa, ca nişte umbre mute, nedîndu-le permisul de liberă trecere pe tărîmul artei.

Fragment din eseul Marea Neagră

Anatol MORARU

Vreau să recunoşti, iubite cititor, că nu am aerul unui tip dur, nu-i mai cer personajului-narator să-şi toarne materialul romanesc în tiparele unui text cu tentă morală sau metafizică. Crede el că biografismul dă mai tare, că o poetică a existenţei, un nou pact cu realul va fi mai degrabă validat de gustul public, decît un roman de factură analitică sau, de ce nu, realistă, nu are decît. Oricum, edificiul epic este aproape ridicat şi alte cîteva etaje nu vor schimba mult starea de lucruri…

[...]

Mă trece un fior de groază: s-ar putea implica chiar şeful statului, care desigur că nu lecturează romane, pentru că se gîndeşte neostenit la bunăstarea şi castitatea morală a cetăţenilor săi. Luînd în calcul sugestia vreunui scriitor ratat, ajuns consilier, conducătorul poporului ar putea exclama justiţiar: “Noi avem nevoie de romane care să abordeze problemele stringente care ne-au mai rămas de soluţionat, să descrie veridic realitatea, să restabilească adevărul întreg şi să se încheie numaidecît cu happy-end-uri capabile să mobilizeze norodul la lupta pentru viitorul luminos, iar voi scrieţi despre problemele din pantalonii voştri, pornografilor!”. Şi l-ar trimite pe naratorul nostru coroziv în Bugeac – un fel de Bărăgan basarabean, la muncă de corecţie, la plantat bumbac, de exemplu. Ei, asta dacă gîndim ca un şef de ţară, altfel însă, finalitatea nu contează chiar mult, plăcerea lecturii de s-ar produce, vorba ludică a unui cititor flămînd de metafore…

[...]

La o adică, nu mă prea interesează destinul acestui text, pentru că nu-l scriu din raţiuni didactice sau caut glorie cu felinarul în faptul zilei. Îmi dau seama că, în esenţă, orice student de la Litere, indiferent de spaţiul geografic în care se află alma mater, e apt să scrie asemenea reportaje, să le zicem existenţiale şi cotidiene, şi nu ştiu dacă ele s-ar deosebi mult unele de altele. Ar putea să apară în spaţiul nostru interriveran chiar o întreagă literatură despre cum tineretul studios satelizează în jurul a trei planete descoperite cu mult înainte de Ptolomeu: sex, alcool şi droguri. Şi în aventurile mele, care nu-s numaidecît fructele unei fantezii emancipate, puteţi observa eresuri legate de alcool şi sex. Droguri nu consum din principiu – cred că sînt pentru oamenii fără caracter.

Fragmente din romanul Turnătorul de medalii

Ieromonah Savatie BAŞTOVOI

Recunosc că atunci cînd a trebuit să scriu această carte, deoarece era un domeniu nou pentru mine, am simţit nevoia să răsfoiesc nişte manuale de jurnalism, în afara celor de teorie literară cu care eram mai mult sau mai puţin obişnuit, căci eseul şi mai ales cel cu tentă religioasă este un gen special care oscilează între jurnalism şi literatura artistică. Sper să nu dezamăgim pe nimeni, dar trebuie să ştim că cele mai sincere mărturisiri şi descrieri care ne mişcă inima nu ar avea această putere dacă în spatele lor n-ar sta ştiinţa scrisului. Totuşi, cum bine observă anumiţi critici şi teoriticieni literari de azi, ceea ce face ca o literatură să fie autentică este sinceritatea, sinceritatea care doar ea este în stare să creeze o punte vie între inima celui ce scrie şi inima celui ce citeşte. Cu alte cuvinte, ne place un autor cînd ne regăsim în frămîntările lui, pentru că ne plac cărţile despre noi înşine, pentru că ne place de noi înşine?

Fragment din prefaţa la cartea Între Freud şi Hristos

Savatie Baştovoi, Despre ascultare

Adrian CIUBOTARU

Faute éclatante…

nu ştii dacă mai poţi să scrii

cu ceea ce nu ştii

*

şi eu / mă gîndesc la o obsesie

e o greşeală care-mi explodează-n timpane

şi mă urc / mă caţăr

cu tinereţea gîndacului

hotărît şi nealegoric

pe rafturi / s-o caut

*

şi ea / să mă găsească şi să se uite

aşa tîmp la mine / şi eu la dînsa (iscoditor)

şi să-i crească mai multe picioare

şi s-o zbughească din pagină în

pagina albă a unui copil

Text din placheta Omul roş

Mihai BENDEAC

Nu vreau sa fiu pe placul tuturor! Numai un dobitoc îşi poate închipui că poate reuşi! Nici Iisus n-a fost pe placul tuturor! Dovadă că l-au şi spînzurat! Nici Dumnezeu nu e pe placul tuturor! Sînt cîteva miliarde de musulmani care nu dau doi bani pe El! Aşa că ce pretenţii aş putea eu să emit?

Am rugat pe cineva ca, începînd de azi, să controleze comentariile. Asta nu înseamnă, veţi vedea, că vor apărea doar cele pozitive! Doamne fereşte! [...] Ah! Şi încă ceva! Nu mai intră niciun comentariu dacă persoana respectivă nu se autentifică într-un fel. Cine scrie sub anonimat e un labagiu care nu merită nici măcar scuipatul meu, darămite atenţia.

Fragment din articolul Dicteu automat