Lucrările pe Aleea Clasicilor din Bălţi, în toi

Aleea Clasicilor din Balti

Lucrările de edificare a complexului Aleea Clasicilor din centrul municipiului Bălţi sunt în toi. Locul amenajării aleii a fost ales de Consiliul urbanistic, iar consilierii municipali au votat unanim decizia de a înfiinţa în oraş o alee a clasicilor.

Potrivit Agenţiei DECA-press, inaugurarea complexului Aleea Clasicilor din Bălţi a fost planificată pentru 22 mai, ziua şi hramul oraşului Bălţi, când, aşa cum s-a anunţat la sfârşitul lunii februarie curent, trebuiau să fie dezvelite busturile scriitorilor Grigore Vieru, Ion Creangă şi Mihai Eminescu.

Proiectul prevede construcţia unui arc cu coloane sub care va fi instalat bustul lui Mihai Eminescu. Această construcţie urmează să fie axa Aleii Clasicilor, de la care, sub forma unor raze, vor porni aleile pe care vor fi instalate viitoarele busturi. Postamentele sunt confecţoinate din granit.

Cheltuielile pentru construcţia complexului sunt suportate, în mare parte, de agenţi economici.

Se presupune că, în viitor, pe Aleea Clasicilor vor fi instalate şapte busturi.

Ideea inaugurării a fost avansată de angajaţii a trei agenţi economici din localitate. Proiectul a fost susţinut şi de un grup de personalităţi locale.

La Bălţi, în diferiţi ani şi în diferite locaţii, au fost instalate busturile scriitorilor Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo şi Taras Şevcenko.


Aleea Clasicilor din Balti (1)
Aleea Clasicilor din Balti (2)
Aleea Clasicilor din Balti (3)
Aleea Clasicilor din Balti (4)
Aleea Clasicilor din Balti (5)
Aleea Clasicilor din Balti (6)
Aleea Clasicilor din Balti (7)
Aleea Clasicilor din Balti (8)
Aleea Clasicilor din Balti (9)

HN

4 thoughts on “Lucrările pe Aleea Clasicilor din Bălţi, în toi

  1. da, ideea e intr-adevar pozitiva) de Eminescu si Creanga nici nu aveam dubii cand am auzit ca e A.C. in constructie.

    dar cred ca agentii economici-sponsori sunt “foarte fericiti” de cheltuielile savarsite))

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s