Eugeniu COŞERIU: “Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate care nu numai că nu vrea să se integreze, dar să te integreze ea pe tine”

… nu pot fi tolerant cu o comunitate, care fiind minoritară în ţara mea, pretinde totuşi să aibă în toate domeniile toate drepturile majorităţii, să ocupe funcţii de stat, să facă parte pe picior de egalitate din administraţia şi Guvernul Ţării etc., vorbind peste tot numai propria ei limbă şi necunoscînd limba majorităţii. Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate, în acest sens neleală, care nu numai că nu vrea să se integreze, dar – poate fără să-şi dea bine seama de asta – vrea, în fond, să te integreze ea pe tine, deoarece rămînînd ea însăşi monolingvă, te constrînge pe tine să devii bilingv; să înveţi în limba ei, ca să te înţelegi cu ea. Sau, mai corect, dacă cineva locuieşte de treizeci de ani în ţara mea şi nu s-a străduit cîtuşi de puţin să-mi înveţe limba, fiindcă e convins s-o învăţ, eu pe a lui, sau dacă cineva vine în ţara mea ca domn şi stăpîn colonial şi pretinde, direct sau indirect, să-mi impună limba lui, nu mai pot fi tolerant. Nu-i cer, se înţelege, nici în acest caz, minorităţii să înveţe limba mea părăsindu-şi-o pe a ei, fiindcă asta ar însemna să fiu şovinist; dar îi cer să înveţe şi limba mea, dacă vrea să participe ca egal în viaţa publică a Ţării. Pot şi am datoria morală să fiu tolerant cu minoritarii de bună-credinţă şi toleranţi, nu însă cu o minoritate imperialistă şi intolerantă care pretinde să impună limba ei populaţiei băştinaşe şi majoritare. A fi tolerant, repet, nu înseamnă a accepta pasiv intoleranţa lingvistică a altora şi nu înseamnă a se supune în mod servil imperialismului şi colonialismului lingvistic. Aceasta n-ar mai fi toleranţă, ci masochism lingvistic.

Eugeniu COŞERIU, Alteritate, toleranţă şi masochism (Dialog cu un elev despre politica şi etica lingvistică) // RLŞL, 1997, nr. 3