De vreo săptămînă sînt rupt de evenimentele din Basarabia. Mai sînt pe litoral. Mamaiada continuă pînă pe 24 iulie. Cursul… la care particip (împreună cu ai mei colegi) se desfăşoară aproape ca într-o grădină a paradisului. Fructul interzis pare a fi… plaja! Dar asta numai în timpul pe care îl dedicăm activităţilor moderate de trei zîne specialiste de la ANPRO. Cu mai multe impresii, revin mai tîrziu, căci acum m-am cam împleticit în exotismul împrejurărilor...
Fiindcă tot e vorba de ţinerea unui jurnal tradiţional, pe papirus, m-am gîndit să scriu aici ceea ce ar fi trebuit să scriu pe nişte hîrtii, ca toţi colegii mei. Cu atît mai mult cu cît această idee a mea a fost salutată. În acest fel, iată, lumea largă va şti cu ce mă mai ocup în afară de soare şi mare, bere şi sirene… 
Ca de obicei, am avut o zi plină. Activităţile de azi mi-au atras atenţia prin debitul de informaţii şi prin exerciţiile de scriere. Atmosferă lejeră, interlocutori atenţi, vorbe de duh… Am filmat mai multe secvenţe. Unele dintre ele de-a dreptul… antologice. Parcă văd cum peste ani vor pomeni de Canon-ul meu prea băgăreţ, fără soveste chiar! :)
Cineva mă întreba pe net dacă nu mi-e dor de casă. Nu! Nu mi-e. Adevărul e că mă simt bine oriunde mă regăsesc pe mine însumi. Or, voi repeta, aici sînt ca la mamaia acasă.
În noaptea de marţi spre miercuri, am revăzut şi Olimpul, care, cu ocazia aceluiaşi Curs…, m-a găzduit în iulie 2007. Escapada mi-a reuşit la sugestia amicilor constănţeni Alex (alias LostSoul) şi Laurenţiu. Împreună cu ei, cred că am străbătut vreo 90 km (tur-retur) de litoral. Spre sud am hoinărit. Constanţa, Eforie, Costineşti, Mangalia, Neptun, Olimp, Jupiter sînt staţiunile prin care am trecut. În Costineşti ne-am plimbat pe străduţele aglomerate. Impresionant! În Neptun am poposit la un suc. Era deja 01:00-02:00 a.m. Din cîte am observat, criza se resimte şi în staţiunile româneşti. Nicăieri nu am văzut atîta aglomeraţie ca în Costineşti. În rest – cam linişte. Eiii, de Mamaia nu mai pomenesc. E cireaşa de pe tortul plajelor din România, ce mai! Aici, pe o fîşie de pămînt foarte îngustă, dar lungă, forfoteşte un adevărat furnicar de oameni, cu diverse exemplare, specii şi subspecii, toate adunate din lumea albastră. Ziua se mişună. Doar tîrziu în noapte liniştea reintră, pentru un timp foarte scurt, în drepturile sale.
E imposibil să-mi epuizez impresiile. Sînt atîtea de relatat!
